Acceptand ca raspunsul la intrebare depinde 85% de starea subiectului si doar 15% de tonalitatea ei, putem merge mai departe si impinge marja de eroare undeva la ~1% in cazul raspunsurilor false.
Este posibil sa iubesti doua persoane la fel, cu aceeasi intensitate? Este posibil sa incurci sentimentele intre ele si sa crezi ca simti ceva cand de fapt esti foarte departe de locul acela? Sau din contra exista posibilitatea sa fii chiar acolo dar sa nu vrei sa recunosti dintr'un motiv sau altul? In principiu DA - cam asta e raspunsul la toate intrebarile. Se poate sa iubesti doua persoane, insa in acelasi timp se poate sa confunzi doua sentimente - se poate sa tii la cineva, se poate sa crezi ca te ai indragostit, se poate sa iti pice cineva cu tronc si in functie de intensitatea sentimentului sa crezi ca iubesti. Tocmai din cauza asta se poate sa iti interpretezi sentimentele gresit - sa refuzi sa vezi ceva ce este evident sau din contra sa iei drept evident un sentiment care nu numai ca nu este acolo dar nici nu a fost vreodata. Si da, se poate sa nu vrei sa recunosti ca esti "acolo" in momentul in care iti dai seama ca ai ajuns singur - ca nu este nimeni langa tine, desi aparent pana acolo a fost un drum in doi.
Acceptam ca general valabil sentimentul de iubire, de apartenenta la cineva, de nevoie de comunicare, sex, relatie si altele - insa acceptam in acelasi timp ca este un sentiment care nu se aplica tuturor? Ca in general trebuie sa existe acel "ceva" care sa faca lucrurile sa mearga? Ca fara el la un moment dat lumea ta se poate surpa si poti ramane singur? Unii da, altii nu. Cei care o accepta cunosc sentimentul si il cauta, ceilalti l-au trait - insa au gasit intre timp alt sentiment - cel de siguranta, de stabilitate - se merita sa renunti la unul pentru celalalt? NOT! Inseamna doar sa iti pierzi timpul, sa hoinaresti in continuare dupa ceva ce crezi ca ai - dar inca il cauti, sa simti in permanenta ca lipseste ceva din tine, sa fii mereu jumatatea unui intreg care de fapt nu este intreg pentru ca ii lipseste tocmai ceea ce era mai bun. Este inutil sa cauti "the thing" undeva unde nu a fost de la inceput sau sa speri ca o sa apara pe parcurs - acceptam ca general valabil si faptul ca oamenii nu se schimba - ne putem modela dupa cerintele, dorintele celuilalt doar pana intr'un anumit punct - "the thing" nu intra in categoria anumit punct.
Intrebarea care se pune de fapt este daca poti sa mergi mai departe doar cu stabilitatea aceea pe care ti-o da o persoana anume sau iti urmezi instinctul si pleci in cautarea "the thing"-ului. Si daca mergi mai departe si iti urmezi instinctul si totusi ramai singur, fara nimeni si nimic, pentru cine si ce merita sa faci asta. Nu cumva este mai simplu sa ramai in locul unde iti este cald si bine decat in "joy ride"? Iar daca ramai acolo poti sa mergi mai departe intrebandu-te "si totusi..." .
So where is the thing?
