O oarecare doza...

Vine un moment in viata unei fete, cand trebuie sa se trezeasca la realitate, si cum unele dintre fete traiesc intr-o realitate doar a lor, realitatea colectiva doare. Asa ca scoti capul afata, te uiti stanga-dreapta vezi ce se intampla si la primul tipat bagi capul la loc in realitatea ta, pentru ca iti este frica de oamenii din afara… Nu stiu altii cum sunt dar eu ma simt mai bine in coltisorul meu de lume decat in gramada de oameni. Dintotdeauna am fost fascinata (din cand in cand indragostita) de Freud si citindu-l mi-am dat seama ca sunt cateva probleme care probabil ar putea fi tratate, si nu vorbesc aici despre narcisismul cronic despre care unii cred k sufar , nu de alta dar asemeni lui Freud eu cred ca o anumita doza de narcisism este cat se poate de normala, acum depinde si de cat de bine o tii ascunsa sau nu. Insa pana la urma o doza mai mica sau mai mare de nebunie avem cu totii (sau macar marea majoritate), si pana la urma nu toate geniile mai mult sau mai putin cunoscute au fost considerate a fi nebune? Picasso de exemplu, a schimbat ideea despre arta si pictura, cu toate ca la inceput isi ardea picturile la propriu pentru a se incalzi, a mers ceva mai departe cu toata nebunia lui si a ajuns sa-si vanda tablourile in galerii din intreaga lume, chiar daca si astazi sunt multi care nu ii inteleg picturile si cu toate ca a fost considerat a fi un afemeiat, tablourile lui emana o asa de multa senzualitate pe care probabil ca nu ar fi emanate-o daca nu ar fi fost un asa mare “afemeiat”.
Trebuie sa recunosc, ca asemeni jumatatii roz a acestui blog - ma simt foarte bine in lumea mea si am nevoie de destul de putina interactiune din afara. Nu ma atrag aglomeratiile si chiar ma scot din sarite foarte multi oameni adunati intr-un loc cu un singur scop - nu gasesc nimic mai enervant decat o turma de animale sociale care nu fac altceva decat sa cotcodaceasca in paralel pentru deliciul amatorilor. Accept in general in universul propriu oameni care au o doza mai mare sau mai mica de nebunie - asta pentru ca nu doresc neaparat sa fiu singura in lumea mea - va rog insa sa va lasati bocancii la usa, nu sunteti bineveniti cu ei! Doza de nebunie poate sa difere de la persoana la persoana, insa cel mai mult ma distreaza cei care au senzatia ca nimeni nu observa ca ei sunt un pic dusi si incearca din rasputeri sa se contopeasca cu marea masa - mai devreme sau mai tarziu se vor trezi intr-o lume a lor, singuri, fara sprijin - pentru ca nimeni nu ii va mai considera normali.
In concluzie prefer sa ma simt bine, privita rau in coltisorul meu decat sa scot capul afara unde toata lumea este “sanatoasa” si sa ma deprim de atata “sanatate”.

TRUTH OR DARE?

Acceptand ca raspunsul la intrebare depinde 85% de starea subiectului si doar 15% de tonalitatea ei, putem merge mai departe si impinge marja de eroare undeva la ~1% in cazul raspunsurilor false.
Este posibil sa iubesti doua persoane la fel, cu aceeasi intensitate? Este posibil sa incurci sentimentele intre ele si sa crezi ca simti ceva cand de fapt esti foarte departe de locul acela? Sau din contra exista posibilitatea sa fii chiar acolo dar sa nu vrei sa recunosti dintr'un motiv sau altul? In principiu DA - cam asta e raspunsul la toate intrebarile. Se poate sa iubesti doua persoane, insa in acelasi timp se poate sa confunzi doua sentimente - se poate sa tii la cineva, se poate sa crezi ca te ai indragostit, se poate sa iti pice cineva cu tronc si in functie de intensitatea sentimentului sa crezi ca iubesti. Tocmai din cauza asta se poate sa iti interpretezi sentimentele gresit - sa refuzi sa vezi ceva ce este evident sau din contra sa iei drept evident un sentiment care nu numai ca nu este acolo dar nici nu a fost vreodata. Si da, se poate sa nu vrei sa recunosti ca esti "acolo" in momentul in care iti dai seama ca ai ajuns singur - ca nu este nimeni langa tine, desi aparent pana acolo a fost un drum in doi.
Acceptam ca general valabil sentimentul de iubire, de apartenenta la cineva, de nevoie de comunicare, sex, relatie si altele - insa acceptam in acelasi timp ca este un sentiment care nu se aplica tuturor? Ca in general trebuie sa existe acel "ceva" care sa faca lucrurile sa mearga? Ca fara el la un moment dat lumea ta se poate surpa si poti ramane singur? Unii da, altii nu. Cei care o accepta cunosc sentimentul si il cauta, ceilalti l-au trait - insa au gasit intre timp alt sentiment - cel de siguranta, de stabilitate - se merita sa renunti la unul pentru celalalt? NOT! Inseamna doar sa iti pierzi timpul, sa hoinaresti in continuare dupa ceva ce crezi ca ai - dar inca il cauti, sa simti in permanenta ca lipseste ceva din tine, sa fii mereu jumatatea unui intreg care de fapt nu este intreg pentru ca ii lipseste tocmai ceea ce era mai bun. Este inutil sa cauti "the thing" undeva unde nu a fost de la inceput sau sa speri ca o sa apara pe parcurs - acceptam ca general valabil si faptul ca oamenii nu se schimba - ne putem modela dupa cerintele, dorintele celuilalt doar pana intr'un anumit punct - "the thing" nu intra in categoria anumit punct.

Intrebarea care se pune de fapt este daca poti sa mergi mai departe doar cu stabilitatea aceea pe care ti-o da o persoana anume sau iti urmezi instinctul si pleci in cautarea "the thing"-ului. Si daca mergi mai departe si iti urmezi instinctul si totusi ramai singur, fara nimeni si nimic, pentru cine si ce merita sa faci asta. Nu cumva este mai simplu sa ramai in locul unde iti este cald si bine decat in "joy ride"? Iar daca ramai acolo poti sa mergi mai departe intrebandu-te "si totusi..." .

So where is the thing?

~IUBIREA~

Subiectul nostru preferat in ultima vreme s-ar parea ca este fericirea, ceea ce ne (sau ma) duce cu gandul la iubire. Undeva pe un alt blog am dezbatut treaba asta cu structura chimica a iubirii si cum se face ca te indragostesti de anumite persoane, cum mirosuri si anumiti hormoni au treaba cu asta si sunt intrutotul de acord. Problema intervine totusi cand nu vrei sa mai iubesti o persoana, cand vrei sa stergi din minte orice amintire, orice sentiment si nu inteleg de ce oamenii aia foarte destepti care au descoperit toata treaba cu structura chimica nu au gasit un antidot, nu stiu o pastila, o licoare - ceva. Sau si mai bine cu ce parfum, cu ce fel de hormoni sa te dai ca sa il faci pe celalalt sa te iubeasca. Totusi o lobotomie nu intra in discutie - ea este mult prea periculoasa iar problema asta nu e asa grava. Si da, iubirea este egoista si mi se pare unul dintre cele mai egoiste lucruri de pe pamant - este egoista pentru ca esti in stare sa faci totul pentru celalalt atata timp cat este langa tine, atata timp cat lucrurile pe care le faci pentru celalalt il tin acolo. Si totusi pentru acest gen de probleme oamenii aia destepti nu au gasit solutii si daca le au gasit nu vor sa ne ziua si noua.
Nu stiu cata lume a experimentat sentimentul asta insa mai exista un mix ciudat de sentimente si anume ura fata de persoana iubita - sau ura de iubire - cand ajungi intr-un punct in care stii ca nu te mai poti intoarce acolo unde ai fost candva sau cand stii ca nu mai este a ta persoana aia, ca apartine altcuiva, cand faci cam tot ce poti sa uiti si nu reusesti, iar atunci cand iti este teama esti speriat, furios, suparat sau te doare ceva gandul la acea persoana te face sa te linistesti o clipa cat sa iei o gura de aer si sa poti sa iei iar viata in piept. Si ce faci cand visezi nopti la rand la ceea ce a fost sau ar trebui sa fie?

Ciudat cum fericirea se leaga obsesiv de iubire, insa daca acum cateva posturi s-a dezbatut problema fericirii - acum propun sa o separam de iubire - si sa le tratam ca doua sentimente distincte - care in multe momente se intrepatrund. Cu toate acestea iubirea ramane un sentiment complex care poate azi sa ne ridice si maine sa ne aduca in pragul disperarii. Bineinteles ca toti am iubit la un moment dat - facand abstractie de sentimentul de dependenta, de violenta sentimentala, de gelozie si de proprietate asupra unei persoane. Se spune ca daca iubesti pe cineva trebuie sa ai curaj sa il lasi sa plece - daca iti este destinat se va intoarce inapoi la tine - bineinteles ca nu asta este modul in care ne comportam cu iubirea noastra - din contra ne asiguram ca nu ii lasam spatiu, libertate, o sufocam ca sa fim siguri ca stie ce simtim pentru ea. Nimic mai gresit - asta este drumul sigur catre preschimbarea iubirii intr-un sentiment vecin si deloc placut.
Iubirea pe care unii am pierdut-o, n-am cunoscut-o inca sau care o traim trebuie pretuita - la adevarata ei valoare. Unde este loc de gelozie, de posesivitate dusa la extrem - inseamna ca iubirea s-a transformat sau nici macar nu a fost prezenta.
Ce facem atunci cand am mers mai departe dar tanjim sa ne aflam langa o anumita persoana - ne asumam riscul si consecintele - ne avantam cu capul inainte si vedem daca ne mai putem intoarce, daca nu se poate atunci inseamna ca nu era a noastra. Cand visezi - deschizi ochii si te uiti la ce ai langa tine - daca nu este ce iti doresti - esti liber oricand sa cauti mai departe. Iubirea nu tine cont de rasa, culoare, religie si nici macar sex - fapt ce ar trebui acceptat de toata lumea. Poate sa vina cand te astepti mai putin si cand crezi ca nici macar nu ai nevoie de ea.
Personal nu (mai) cred in iubire - pentru mine nu exista acest sentiment - exista orgoliu, ura, pasiune, gelozie - orice sentiment legat direct de ea, insa nu (mai) vreau sa iubesc. Oricat de mult ai iubi o persoana, intr-un anumit moment totul se schimba, totul se transforma, totul se termina, totul se naruie - ca un castel de nisip - am obosit sa ridic castele de nisip. Ridicati-le voi!



Sa faca bine oamenii aia destepti sa gaseasca o solutie si pentru asta.

SUPERFICIALITATE

Fiind asaltati dinspre toate canalele media de tot felul de stiri despre sinucideri, arestari si alte violuri celebre si mai putin mondene - incepem sa ne gandim ce se cere in general pe Glob - stiri sau circ? Madalina Manole s'a sinucis, Lindsay Lohan a fost arestata, Liviu Varciu s'a despartit de mai putin mondena lui prietena, Paris Hilton consuma droguri - titluri din ziarele de la noi si de peste Ocean. Lumea cere circ, cere scandaluri - senzational, extraordinar. Moartea ajunge sa faca mai multi bani decat impozitul forfetar sau majorarea T.V.A. Artistii incep sa fie apreciati dupa moartea lor, discurile se vad "ca painea calda", tipografiile scot coperti pe banda si ziarele fac tiraj maxim. Posturile de televiziune speculeaza orice moment de slabiciune a populatiei - un an de la moartea lui M.J. - dam cu muzica'n populatie - materiale, filme, inregistrari - ce daca au mai fost difuzate de XXXX ori pana acum, trecem printr'o situatie speciala - publicul o cere, noi le oferim. Cine le cere ? Cum cine, publicul - acelasi care pana mai ieri nu stia cine canta "Liberian Girl" - dar care astazi a dat 25 de lei pe un CD sau pe o editie speciala de "X zi a saptamanii" cu CD GRATUIT!! sau cu cartea despre artistul Y. In principiu acelasi public care mesteca in ciorba cu ochii la emisiunile educative : Acces direct, Happy Hour, Un show pacatos - si altele. Aici invitati "de seama" despica firul in 4 - cum, de ce, in ce fel si mai ales unde au avut loc ultimele mondenitati.
Lumea moare, dintotdeauna - atat artisti, cat si oameni simpli. Da, in fiecare zi in Romania sunt inmormantati (chiar si fara slujba in Biserica) zeci de sinucigasi, drogati care si au inchieiat socotelile cu viata sau oameni simpli. Pentru ce atata mediatizare, atata intoxicare a publicului ? Da, Madalina Manole s'a sinucis, da era bolnava - probabil depresiva - nu, nu este o fapta ce trebuie mediatizata, discutata, condamnata. Nu, nu trebuia sa dea socoteala nimanui - fiecare avem cate o viata si putem face orice vrem cu ea. Un artist nu este cu nimic mai presus de un om oarecare in fata greutatilor vietii, daca vecina de la 3 si'a gasit sotul in pat cu alta si considera ca nu poate trai cu ideea - se arunca de la balcon - vreau sa vad chestia asta discutata in emisiunile live - ce, asta nu ar vinde? Ba da, ar vinde - o perioada scurta de timp, dupa care ne'am intoarce la aceleasi subiecte gaunoase discutate si deja disparute din cadrul monden al omului de rand.

Artistii vor vinde chiar si dupa zeci de ani de la moartea lor sau dupa destramarea trupelor - Beatles, Elvis, Jimi Hendrix, 2PAC, Frank Sinatra, Freddy Mercury, Aaliyah, M.J. si altii fac si acum avere la multi ani dupa ce au inchis ochii sau si'au lasat tobele in subsol.

Superficialitatea face din oameni monstrii care cauta intrigi, monstrii care cumpara albume, care vaneaza stiri, care arunca oamenii in mormant pentru a ii putea slavi de maine.

Apropo de toti "stupefiatii" de la T.V., radio, Internet care nu inteleg cum de lumea cumpara acum Madalina Manole si pana acum nu cumpara si vaaaaai saraca cum s-a sinucis ea pentru ca nu vroia nimeni sa asculte muzica ei (nu ca ar conta pentru vreunul din oamenii astia daca Madalina Manole s-a sinucis din cauza asta sau pentru ca nu ii iesise ciorba buna ). Lucrurile astea s-au intamplat de cand lumea, cu atat mai mult acum cu cat avem atatea canale media si lucrurile astea se propaga mult mai usor. Spre exemplu Van Gogh; Johann Sebastian Bach; Paul Gauguin; Franz Kafka, oameni care pentru cultura mondiala insemna ceva mai mult decat raposata Madalina Manole, asa ca hai sa nu ne mai miram precum "vaca la poarta noua" si sa ne asumam faptul ca astia suntem de la big bang incoace.

FERICIREA...

In ultimul timp pe toate blogurile pe care (nu) le citesc aceleasi teme se repeta obsesiv - fericirea, iubirea, dorinta. Majoritatea din cei care ne cititi aveti senzatia ca ati gasit fericirea suprema - unii din noi am pierdut'o, ceilalti suntem inca in cautarea ei, multi dintre noi inca ne bucuram de ea. Dar, pentru toti vine momentul in care fericirea nu mai este ceea ce credeam noi ca este. Devine o iluzie din care ne hranim zi de zi, de cele mai multe ori insa ramanem hamesiti. Nu ne referim la fericirea adusa de produse "materiale, palpabile" - aceea este o bucurie de scurta durata - masini, iubiti bogati, bani, excursii scumpe. Nu ne referim la fericirea adusa de un teanc de bani, sau de cea adusa de cumpararea a X pungi de boarfe din mall care vor ajunge oricum intr-un ungher intunecat si nu vor fi purtate niciodata. Din ce in ce mai multi oameni tind spre fericirea adusa de un apus de soare pe o insula exotica - desi la fel de inaltator poate sa fie un rasarit vazut pe plaja din Vama alaturi de persoana potrivita. Ne intereseaza in mod special fericirea neconditionata, iubirea care nu are limite - de card - si cea care ne face sa zambim doar uitandu-ne in ochii persoanei respective. Mai exista asa ceva? Traim in era vitezei, in era in care totul se intampla extrem de repede - s-au vazut, s-au placut, am plecat intr-o vacanta exotica, el are bani, ea are silicoane (in buze, fund, sani - sau pe oriunde va mai excita gandul ca ar putea avea) in scurt timp se pune de o nunta - cadouri scumpe, luna de miere, un copil, doi - peste 3 ani un divort - nu s-au inteles vom auzi cu totii in cor - eu m-as intreba, logic, nu s-au inteles cu privirea la asezarea bibliotecii in camera de zi, au avut divergente privind atractia gravitationala sau unul din ei si-a dat seama ca nu poate trai langa celalalt pentru ca sforaie? Bineinteles ca admitem purtarea unor discutii pre-relatie pe teme precum : astrologia, fizica quantica, geometria in spatiu samd.

FERICIREA nu sta in bani, nu sta in haine, nu sta in masini scumpe, nu sta in excursii exclusiviste, nu sta in achizitionarea unul clasor plin de blonde cu par de plastic si sani asijderea, nu sta in a purta cea mai tare pereche de incaltaminte si nici in a conduce cea mai tare masina. Pentru ca toate acestea le poti pierde intr-o fractiune de secunda.

Fercirea sta in a simti intocmai ritmul unei melodii, in a o trai la maxim de fiecare data cand o asculti, in a privi apusul si rasaritul de parca azi l-ai vedea prima data, in a vedea in ochii persoanei iubite aceleasi sentimente ca si acum 50 de ani, in a tine pe cineva de mana si a nu spune nimic stiind ca orice cuvant in plus ar strica momentul, in a merge descult pe iarba, in a rade cu pofta si din toata inima de fiecare data cand simti ca este momentul, in a nu te ascunde de ceilalti, in ai accepta asa cum sunt, in a privi mereu dincolo de persoana ta. Inseamna altruism, acceptare, impacare.

Cu toate acestea, Limp Me spune:

Pana la urma fericirea are o insemnatate pentru fiecare, daca pentru mine fericirea sta intr-un mall pentru ca iubirea o am deja, poate pentru altii fericirea sta intr-o anumita persoana, poate pentru altcineva fericirea sta intr-un meniu de la Mc asta pentru ca nu vrea sau nu stie cum este fericirea adusa de o anume persoana. Nu cred intr-un anumit tip de fericire, pentru fiecare exista un alt lucru o alta persoana care aduce asta. Poate pentru cineva fericirea sta intr-o pereche de silicoane niste picioare lungi si un cap sec pentru ca de fapt fericirea insemna notorietate si invidia celor din jur si obiectul pasiunii (anume silicoanele si picioarele ) il duc la exaltare, poate pentru "cap sec" fericirea sta in cumparaturile de la Milano si Paris pentru ca acasa nu a avut parte de asa ceva si plangea noaptea de foame si da sa ai cat mai mult insemna siguranta fie ca este vorba de haine fie ca este vorba de bani sau de un frigider plin (o oarecare siguranta). Pana la urma nimeni nu traieste intr-o poveste, iar iubirea aia dintre Fat frumos si Ileana lui o gasim in carte si poate din cand in cand in realitate la cei care au crescut cu povestea si chiar cred in ea, dar care sunt sansele ca doi oameni care au citit aceeasi poveste sa se intalneasca poate ca de 1 la 1000 sau 1 la 10000 asa ca, eu zic ca ne sta mai bine cu realitatea in fata tuturor si ar fi bine sa acceptam lucrurile asa cum sunt, pentru ca fericirea depinde de felul in care ai crescut nevoile pe care le ai sau le-ai avut, atentia de care duci sau nu lipsa .... pana la urma toata viata ta pana la momentul fericirii :)

Din pacate majoritatea o cautam in lucruri materiale, nestiind de fapt ca "fericirea...

...e ceva ce nu se atinge niciodata… dar in cautarea ei, merita sa alergi toata viata."

LA SPITAL. IN ROMANIA

Fortata de imprejurari a trebuit sa ma duc la doctor( bine, ca trebuie sa fii nebun ca sa te duci de placere). In fine a trebuit sa ma duc la doctor am cautat eu pe internet cateva clinici particulare si cativa medici despre care se vorbea pe unele forumuri am incercat sa fac o programare dar nu a mers ori ma programau peste 2 saptamani (problema nu suporta amanare) ori nu gaseam referinte despre doctorii de la clinicile respective nicaieri, in fine am ajuns la un medic recomandat de cateva cunostinte care au trecut prin mana lui. Am ajuns la un spital de stat (am o fobie pentru tot ce implica statul roman inclusiv spitale). In fine medicul si-a facut treaba si m-a facut bine chiar daca problema mea nu era strict din domeniul lui de activitate. Ce m-a socat insa au fost conditiile din spital, m-am simtit ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial ... nu stiu ... ciudat... sala de operatii arata exact ca cele din filmele vechi, cearsaful decupat pentru opratie era intr-adevar steril dar nu de unica folosinta ci refolosit, pentru anestezie a trebuit sa cumpar xilina pentru ca in spital nu prea era, iar astazi cand am fost la schimbarea pansamentului era acolo un pacient pentru care doctorul a cerut vreo 10 minute un anestezic si pentru acela a trebuit sa umble asistenta prin tot spitalul. Nu inteleg de ce un medic atat de bun inca lucreaza intr-un spital de stat in conditiile astea, eu una nu as mai veni la munca daca nu as avea cu ce lucra, insa cu toate asta la cabinetul dansului era o coada imensa in fiecare zi si din cate am observat isi dadea interesul pentru fiecare in parte, pentru ca la acea coada am vazut si doamne foarte aranjate cu geanta de la Prada pe umar si geanta cu bagaje pentru internare de la Lacoste si am vazut si tigani si oameni normali, batrani sau tineri. O alta chestia care m-a uimit a fost faptul ca intrarea in spital se face printr un fel de demisol care arata ingrozitor, cu peretii scorojiti, tevi peste tot igrasie si alte cele, in spital insa este curat si pare renovat recent insa din cate am inteles nu au obtinut fonduri sau ceva de genul asta si pentru subsol. Inca odata nu intetelg ce cauta omul ala acolo dar in fine probabil ca mai sunt si oameni dedicati muncii lor, sincer as strange bani (nu stiu nici cum sa incep si nici de unde sa strang) macar pentru medicamente si lucruri necesare operatiilor pe care le face omul asta acolo ... poate stie cineva cum se fac lucrurile astea si ma informeaza si pe mine. Imi cer scuze daca ideile mele nu au avut o anumita ordine in articolul asta insa nici in capul meu nu au o anumita ordine pentru ca nu pricep nimic din ce se intampla in sistemul asta medical.
Nu am mai fost la spital in interes propriu de ceva timp - si nici nu-mi doresc sa ma indrept curand intr-acolo - dar un lucru stim sigur cu totii - sistemul sanitar de stat este la pamant. Cu doctori care isi dau interesul si care sustin practica si rezidentiatul in spitalele romanesti poate se va ridica. Pana atunci insa, sanatate si ocoliti-le cat mai mult! :)
P.S. este vrorba despre Conferentiar Dr. Augustin Dorel Manu sectia ORL a spitalului Spitalul clinic judetean ILFOV - Sfintii Imparati CONSTANTIN si ELENA (fost TITAN)

CE ISI DORESC FEMEILE

Intrucat jumatatea roz a acestui blog este o femeie casatorita si la casa ei, vom incerca sa raspundem la intrebarea din titlu cat mai la obiect si cat mai pe larg posibil - din ambele perspective - a celibatarei si a nevestei.
In societatea in care traim femeia tinde sa ii fie egala barbatului - foarte bine, insa trebuie sa cadem de acord ca unele indeletniciri sunt asociate in era contemporana exclusiv cu barbatul de langa noi. Nu imi este frica sa schimb un racord la bucatarie sau sa dau o mana de lavabila in sufragerie - dar parca tot mai bine ii sta lui facand chestiile astea. Lasand la o parte chestiile majore, femeile vor in general lucruri simple - din cauza asta lista va fi foarte cuprinzatoare :)) Ma lasa rece cardul de cumparaturi nelimitate si masina super-fitoasa daca langa mine am un mos de 60+ de ani, daca atunci cand vreau sa am parte de putina 'actiune' sunt nevoita sa ii masez spondiloza, daca atunci cand as merge la un concert pe plaja ma pomenesc tocmai la Baile Herculane intre ţspe mii de mosi si babe care stau la tratament, daca atunci cand vreau sa aud o vorba buna trebuie sa ii sugerez sa isi dea aparatul auditiv mai tare. Cadourile scumpe, plimbarile in masini decapotabile si masajul de dupa cu Ben-Gay le las domnisoarelor sugative, pardon avide dupa bani si faima alaturi de mosi dizgratiosi si mirosuri fine.
Acum ca am pus punctul pe i cu privire la ce nu isi doresc femeile - sau cel putin noi, sa continuam ajungand la partea mai putin comestibila si mai mult asteptata.
Femeile isi doresc: un barbat amuzant, carismatic, cu umor, un barbat cu bun-simt, un barbat care sa cumpere flori, un barbat cu care sa se uite le meciuri dar care sa mearga si in parc, un barbat care sa iubeasca animalele dar si copii, un barbat neatasat de fusta mamei (exista asa ceva?), un barbat cu aspiratii, idealuri si idei bune, un barbat care sa le sustina, un barbat care sa stie sa le combata, un barbat care sa le rasfete, un barbat care sa fie atat dur cat si dulce, un barbat care sa le respecte, un barbat care sa inteleaga ca in oras nu insemana nici la Mc', nici in spatele blocului si nici la bere cu baietii, un barbat care sa citeasca, un barbat care sa faca sport, un barbat care sa nu cleveteasca intruna ca o bunica batrana, un barbat care sa inteleaga ca avem prieteni - la masculin - si ei nu sunt neaparat niste amenintari pentru relatiile noastre, un barbat constient de sexualitatea lui (a se cite un barbat care sa faca sex BINE :D ), (un barbat nu va fi niciodata de acord cu prieteniile cu alti barbati, pentru ca este in natura lor de “masculi” sa elimine orice concurenta).

In principiu daca conditiile de mai sus nu sunt indeplinite este necesar un card fara limita si timp berechet – si iata ca am inlocuit barbatul!

Note to self: cum ii convingem pe barbatii de mai sus sa stea toti in aceeasi casa?



Nota Redactiei: daca atasat de barbatul de mai sus vine si un card de cumparaturi nu se supara nimeni.

MIC GHID DE UTILIZARE

Inca de cand a inceput extinderea orasului cu blocuri, fabrici si uzine o noua "fita" a devenit populara printre locuitorii de la sate -> mutatul la oras - cu catel, cu purcel. Satenii care, la inceput se banuieste ca aveau o oarece doza de bun simt, au gasit la oras semeni de ai lor veniti din partea de nord a tarii - cu care s-au cuplat si au intemeiat familii si au facut copii.
In continuare dorim sa prezentam cateva aspecte care sa ii ajute pe acestia din urma sa obtina intr-un Bucuresti aglomerat si obosit permisul de "orasean de la tara".
Sa presupunem ca ai o treaba si te trezesti dimineata - in primul rand te vei trezi pe acorduri de manele la triluri maxime, venite de la cel mai scump telefon de pe piata - ai deja un punct in plus fata de noi ceilalti - atat vecinul de deasupra cat si cel de sub tine deja ti-au transmis sa ai o zi excelenta!! Iei pe tine tricoul Harmani si iesi din bloc scuipand pe asfaltul spalat deja, te urci in masina pentru care platesti o rata exorbitanta - desi locuiesti impreuna cu mama, tata, bunica si cei 3 frati intr-un apartament cu 2 camere situat central in Ferentari. Dai muzica la maxim si iti incanti vecinii dar si pe ceilalti trecatori cu ultimele noutati in materie de muzica'clasica de cartier - Guta, Salam cu Biscuiti (apropo nevasta lu' salam stiti ca a murit de ficat :)) ) si altii. La nici 500m esti obligat sa opresti la un semafor care arata culoarea rosie - bineinteles ca se impune din start o frana cu scart de roti (ca sa vada fetele care trec pe langa tine ce baiat valabil si sucar esti tu ) - si eventual o flegma in mijlocul drumului; tot pentru a accede mai repede la statutul de orasean de la tara se mai cer: fluierarea blondei cu fusta scurta care traverseaza strada regulamentar, mustrarea batranicii de 75 de ani care isi duce nepotica la gradinita si bineinteles trecerea in fata coloanei de la semafor - (daca se poate atat de in fata incat sa te loveasca cei ce vin perpendicular cu tine - GRESEALA DE TIPAR, cititi mai departe!!!!!) de indata ce se va afisa culoarea verde se cere impetuos sa apesi claxonul cu care a fost dotata masina - tare si prelung astfel incat, chiar daca nu este nimeni in fata ta, sa vada lumea ce masina ai tu. Dupa 5 minute de mers cu masina, te vei plictisi si vei scoate o punga de seminte din buzunar - cantand alaturi de preferatii tai vei manca seminte si vei scuipa cojile pe geam - poate acolo candva va creste floarea soarelui. Aventurile cu masina in trafic se continua insa cursul devine unul pentru avansati - se cere taxa un cap de orasean de la tara pentru a merge mai departe.
Dupa plimbarea cu masina, ai ajuns in mall (unde in cazul in care ai "gipan" frate, se impune regula de jeep si anume se parcheaza fix in fata mall-ului ) - unde nu-i asa - se cere vizionarea unui film - daca se poate o comedie unde sa te poti haha-i in liniste pentru "deliciul" nostru ar tuturor celorlalti. Se cumpara neaparat seminte si popcorn dar si bautura racoritoare la pahar mare - cel mai mare. Inainte sa inceapa filmul se suna toti prietenii cu care n-ai mai vorbit de 10 minute si se impartasesc ultimele impresii. In timpul reclamelor iti aduci aminte ca trebuie sa te duci la baie Te intorci dupa primele 10 minute din film, iti reiei locul si incepi "concertul" de seminte, popcorn si Cola - in mod suprinzator cei din jurul tau se vor uita la tine cu subinteles -subintelesul este de fapt o forma de invidie pentru tot ceea ce faci si in nici un caz pentru zgomotele cimpanzeice pe care le scoti. Replicile "pup-o ba", "hahaha ce amuzant" sau alte asemenea se vor rosti cu gura plina la fiecare 5 minute - pentru o mai buna digerare a filmului (inclusiv scobitul in nas cand "nu te vede nimeni "ca doar nu l-ai mai scobit de cand erai in masina). De asemenea educarea comportamentului din mall se face pe mai multe nivele - se cer 2 capete de orasean de la tara pentru a avansa in grad.


...to be continued

DESPRE CRIZA.....SAU NU...

Nu cred ca exista absolut nimic ce nu s-a spus despre criza inca dinainte ca ea sa vina. Toata lumea dadea din colt in colt si se vaita. Pana acum n-am auzit pe nimeni sa fi simtit pe pielea lui criza, mai putin pe mine nu de alta, dar al meu sot, este si a fost corporatist in banca - dar asta este alta poveste. Puteti sa stati linistita pentru ca asta este inceputul crizei - veti vedea ca va fi si mai urat.
Romanii sunt facuti sa se vaite mai degraba decat sa puna osul la munca, iar lenea asta generala o sa ne omoare pe toti. Nu am auzit pe nimeni sa zica ca a ramas fara o parte din salariu si ca isi mai cauta ceva de lucru, ah dar o sa imi sariti in cap ca nu sunt locuri de munca - dar sunt daca vrei neaparat sa faci un ban in plus - de exemplu o firma de telefonie avea nevoie de operatori pentru week-end si se ofereau 600 RON pentru 4 weekenduri lucrate. Sau poti sa dai cu matura la tine pe scara - daca chiar nu iti mai ajung banii. Daar NUUU asta este o rusine! Eu una nu prrea ma vait si da, si eu am sange in vene romanesc pentru ca as avea posibilitatea sa fac ceva mai multi bani prelungindu-mi programul, dar deocamdata probabil ca nu mi-a ajuns cutitul la os - dar este posibil sa se intampla si asta. Asta ca sa exemplific prin cineva apropiat mie cum sta treaba asta cu sangele asta romanesc. Asa ca eu nu cred in cei ce se vaita si conform filozofiei mele de viata fiecare are exact ceea ce a fost in stare sa produca pentru ca ceea ce ai si ce traiesti astazi este rezultatul sumei actiunilor tale de cand te ai nascut si pana acum.

Deci da, suntem in criza - insa asa cum vedem cu totii deja aceasta abia incepe. Vreau sa ii vad pe cei care locuiesc in 2 camere cu bunicii, parintii si fratii - dar invart un volan de Audi, vreau sa ii vad pe cei care au facut credite pentru draperii, mobila si plasma, vreau sa ii vad pe cei care si-au umplut mesele de sarbatori facand credite si cheltuind niste bani pentru a dovedi cat de bazati sunt ei de fapt. Iesiti in fata si faliti-va!!! Este scurt timpul pana cand le veti pierde pe toate - cam la fel de usor cum le ati luat. Nu este necasar sa amintim de vanzatoarele de la magazinul din colt care vorbesc la telefoane de 2000 RON bucata sau care cumpara haine care nu si-le ar permite niciodata - le stim cu totii, le vedem cand cumparam paine din banii nostri munciti - nu din aceia luati de la banca. Solutia nu este neaparat sa ne luam cu totii un al 2-lea job - sa o faca doar cei care se simt constransi de situatie. Lucrezi la stat si urmeaza sa iti taie 25% din salariu ? Eeeeh ia dezlipeste fundul de pe scaun si scoate nasul in lumea reala - lumea munceste - nu sta la barfa, lumea munceste - nu invarte 3 hartii de la un birou la altul, lumea munceste - nu are program de la 8-14 cu pauza de o ora, lumea munceste - nu are spor de toxicitate in birou, lumea MUNCESTE!!! Da stim, nu suntem cu totii atat de privilegiati ca voi sa stam pe 2500 RON salariu asa ca, in fata celor ce lucreaza faceti ciocu' mic!!
Trist este ca singura solutie este sa se taie tot de la cei amarati - 15% de la pensionari este enorm!!!! Da, sunt de acord sa se taie de la bugetari, chiar 50% din salariile de peste 3000 RON, sa vada si ei cum traieste omul de rand. Vrei sa faci parte din Guvern, Parlament, Senat - voluntariat !!!!! Munca neplatita pentru patrie!! Nu la stat si la luat bani.

Acum cateva luni daca nu chiar un an vorbeam cu un prieten care are o functie de conducere intr-o companie multinationala si imi spunea ca niciodata nu ar angaja pe cineva care a lucrat la stat, pentru ca a avut o experienta neplacuta cu un "timpul trece leafa merge" venit de la stat. Asa ca este cazul sa isi bata si cineva joc de cei ce isi bateau joc de noi pe la ghisee.

Let the game begin!

GRUPURI

Cat de curand vom ajunge sa vorbim cu prietenii doar prin intermediul retelelor de socializare - in speranta ca mai este ceva timp pana cand ne vom putea intalni la o cafea pe Facebook, azi discutam despre grupuri.
Nu despre grupurile de prieteni, ci despre grupurile care se formeaza zi de zi pe FB unind ţ-spe mii de oameni care au un tel comun - nu sunt de acord cu taxele impuse de guvern, mananca shaorma din X loc sau chiar dorm intre orele 12-07 sau mai rau au insomnii. Cu ce scop au fost create aceste grupuri? Ca sa aratam tuturor ca si noi suntem la fel ca ei, in general facem cam acelasi lucruri si chiar in acelasi timp? Curios.... dar exista chiar un grup al celor care au avut paduchi - propun sa se stabileasca o intalnire online si sa se dezbata subiectul cu ardoare - poate trebuie sa stim daca unii dintre ei mai au. Astazi am dat cu ochii de un grup care militeaza pentru neridicarea unui edificiu religios - bineinteles ca se vor aduna mai multi "membrii" si astfel edificiul nu va mai fi ridicat datorita Fb-ului!! Sa ii multumim cu totii!!
Despre grupurile alaturi de care ne adunam candva in spatele blocului sau la o terasa pe Lipscani in alt post!

VIATA

...este cel mai de pret lucru pe care il avem. Nu stii niciodata cand se termina firul si cand te trezesti fata in fata cu ultima clipa. Oare atunci ai sa regreti ceva? Sunt lucruri care au ramas nespuse, nefacute, neterminate?
Poti atunci sa privesti cu seninatate la tot ceea ce ai facut si sa fii multumit de tine? Ai iubit indeajuns? Ai vazut in ochii persoanei iubite aceeasi iubire pe care o simteai si tu? Ai vazut marea de destule ori? Ai zambit indeajuns? Ai ras cu pofta? Micile bucurii ale vietii sunt cele care ne fac sa mergem impacati catre sfarsit...atunci cand suntem acolo sa putem spune "am trait!".
Cand ai mers ultima oara descult prin ploaie? Cand ai stat ultima oara pe o plaja goala - doar tu si marea? Cand ai spus ultima oara "te iubesc" din tot sufletul ? Cand ai privit in ochii cuiva si ai spus "imi pare rau" sau "am gresit"? O placi? Poate ar trebui sa stie si ea... Il iubesti ? Spune-i-o mai des.
Viata e prea scurta si prea frumoasa sa ne-o irosim printre ganduri negre si vorbe pe care sa le regretam mai tarziu. Da, trebuie sa ne urmam visurile - sa credem in idealuri - dar nu trebuie sa trecem prin viata singuri. Gaseste persoana alaturi de care poti sa te bucuri de fiecare clipa si mergi alaturi de ea pe drumul vietii. Bucura-te de fiecare clipa, si daca te va parasi tine minte ceea ce nu te ucide - te face mai puternic. Revino-ti si continua-ti drumul. Mereu la fel. Niciodata nu stii cand ai ajuns la final.
Pentru fiecare viata are anumite valente si fiecare in viata isi are prioritatile lui, unii vor sa faca bani, altii vor sa isi intemeieze o familie. Eu una vreau sa fiu fericita si linistita, nu vreau averi imense vreau sa traiesc normal si decent alaturi de cei pe care ii iubesc si care ma iubesc, am auzit o vorba de curand, ceva de genul "viata este o provocare nu o competitie" iar eu cel putin asa privesc lucrurile. Pana la urma in viata nu ai de castigat si nici de pierdut nimic, pentru ca pana la urma cu totii ajungem tot acolo, cred eu ca cel mai important este sa traiesti ... frumos.
Da, persoanele din jurul nostru ne parasesc - rand pe rand, tuturor ne suna ceasul. Daca maine va fii prietenul tau cel mai bun? Sau sotul/sotia? Daca maine vei afla ca parintii tai au plecat spre "lumii" mai drepte? Le-ai spus tot ce doreai sa le spui? Stiau cat de mult tii la ei ? Poate vei regreta atunci, insa acum inca mai ai timp.
Pana la urma cu totii plecam din lumea asta, ar fi bine totusi sa plecam impacati ca am facut tot ceea ce ne doream sau macar ca am incercat, iar atunci cand plecam sa plecam inconjurati de oameni dragi.


I've had beautiful eyes stare me right in the face...and moved on

1 MAI MUNCITORESC

Pentru ca suntem niste muncitori in uzine si pentru ca tot restul anului lucram din greu si cu sarg pentru a culege roadele intr-o singura zi a anului, avem dreptul la o zi libera : 1 MAI - numita popular "1 Mai Muncitoresc" - de catre acesti oameni care se trezesc dimineata in forfota orasului si migreaza din blocurile gri catre fabrici si uzine (?!?!) producatoare de bine, salarii si barfe asezonate cu femei siliconate si posturi TV maneliste.
In aceasta mirifica zi tot romanul are liber - mai putin cei care trebuie sa slujeasca patria cu mintea lor stralucita (deci angajatii de la Cora/Carrefour/si alte minti lucioase) - si mai putin anul asta cand ziua mult-asteptata pica intr-o zi de sambata...deja incep sa cred ca este o conspiratie in acest sens si s-au tras sfori tocmai de undeva de sus pentru ca ziua aceasta sa nu cada intr-o vineri sau luni de exemplu - atunci cand tot romanul manelist ar fi putut sa aiba o mini-vacanta de 3 zile in care se putea relaxa in linistea celorlalti manelisti cu mici si bere prin padurile perifierice marilor orase sau cand, tot el, romanul manelist isi putea duce burta umflata de bere la mare. Mare unde, se stie, s-ar fi intalnit cu ceilalti manelisti si ei doritori de niste soare de mai si niste mici la gratar tocmai pe plaja Marii Negre.
In speranta ca am gresit prognoza si toti cei de mai sus vor pleca in bine-cuvantata Bulgarie anul acesta, va uram un 1 Mai Muncit!!

Eu cred totusi ca 1 Mai nu este tocmai 1 Mai manelistic este doar un obicei comunist al romanilor de a sta acasa inca o zi, pentru ca dupa cum am mai spus noi ca si natie suntem lenesi. Insa si eu ca si ceilalti romani ma bucur de sarbatoarea asta. Poate totusi avem noroc si in locurile in care se aduna manelistii o sa dea Dumnezeu ploi torentiale cu tunete si fulgere. Pe de alta parte ma gandesc ca povestea veche cu jegul lasat in padure va persista si anul acesta si imputitii care isi lasa jegurile in urma vor face prezenta si anul acesta, dar poate tot Dumnezeu se va indura si de noi oamenii cu ceva bun simt si un pic ecologisti si va da cu ploaie si fulgere in ei. (Niste jeguri de oameni la fel ca si ceea ce lasa in urma). Asa ca distracie placuta de 1 Mai care pe unde va duceti si va rog eu frumos incercati sa nu fiti "Jeguri" si sa adunati in urma voastra pentru ca totusi padurea nu este casa noastra, este casa altora si daca animalele alea de acolo nu vin sa se cace la noi in casa hai sa nu facem nici noi asta.

MY IMAGINARIUM

Cu totii am fost copii la un moment dat si am visat cu ochii deschisi la ce vom fi cand vom fi mari. Multi dintre noi suntem si nu ne regasim in descrierile facute atunci. Ne uitam in oglinda si nu vedem doctorii/ politistii/ aviatorii care ne doream atunci sa fim, nu avem - inca - masinile, banii, vilele sau celebritatea care ni le doream atunci. Cu fiecare pas pe care il facem in viata ne gandim ca suntem mai aproape de a le dobandi si totusi de cele mai multe ori ele se indeparteaza parca mai mult de noi. Le vedem la altii si ii invidiem - ne dorim sa fim in locul lor - sa ne bagam in pat noaptea cu mintea goala si cu o pofta de altceva, mereu de altceva. Probabil ca tocmai din cauza asta, majoritatea celor care le au - nu si le mai doresc - si cauta orice altceva in locul lor. Cauta sa aibe din ce in ce mai mult din altceva. Este ca un fel de rollercoaster din care nu mai pot cobora odata urcati. Viata nu ii mai poarta pe drumul ei ci pe un drum imaginat de ei de cand erau copii - de fapt asta ne dorim de la viata ? Sa ne facem singuri cararea pas cu pas, pietricica cu pietricica sau vrem sa fie un fel de drum nepavat pe care ceilalti sa isi puna dalele in functie de cum vin si cum pleaca? Alegerea este a fiecaruia din noi - insa trebuie facuta - ai sa permiti celorlalti sa iti conduca viata sau ai sa iti construiesti drumul tau, diferit de al lor?
Pentru unii din noi acestea se regasesc in frustarile cu care ne luptam zi de zi - acelea de a avea cel mai bun job, cea mai buna tipa sau cea mai misto masina - toate acestea nu fac altceva decat sa arate celorlati ca suntem slabi - de undeva lipseste o piesa din puzzle, pe care incercam sa o substituim fiecare cum stim mai bine. Ne ascundem in spatele societatii si in spatele cuvintelor. Ranim si spunem vorbe fara rost - doar pentru a fi spuse, pentru a nu ramane cu ele in gand - de dragul conversatiei. Insa ce facem atunci cand, mai tarziu ne lovim de ele? Vom putea tine capul sus si ne vom accepta conditia sau vom alerga precum un catelus pentru a linge ranile pe care le-am facut?
Dar cum ramane cu cei care si-au realizat visele, cum ramane cu cei care au visat si au ajuns acolo, pe ei de ce nu ii intrebam cat de mult au muncit pentru asta? Cata sudoare au depus ? Pe ei de ce nu ii luam ca exemplu si de ce ii invidiem ? Pentru ca ne este mai usor sa facem asta decat sa ne acceptam neputinta sau sa ne abitionam. Pana la urma cu totii suntem oameni si fie ca vrem sau nu societatea ne impune sa urcam sau sa fim undeva mai sus decat restul lumii, undeva unde putem fi admirati de cei din jurul nostru iar cand nu ajungem acolo devenim frustrati, ciudat lucru cu frustrarea asta pentru ca in genareal cei frustrati au tendinta de ati spune lucrurile pe fata, lucruri care in genaral deranjaza. Sunt de parere ca nici o persoana nu poate suporta toate criticile si toate parerile sincere ale celor din jur spuse in fata, indiferent decat de deschisa asupra acestui lucru se declara.
In concluzie oriunde ne am afla pe scara sociala si oricat de multe am avea cu totii suntem niste animale frustrate si bolnave.

SUNTEM NULI

Suntem atat de mici incat nici macar nu avem notiunea de atat de 'mic'. Suntem mici in cartierul nostru, in orasul nostru, suntem mici in tara noastra, pe Continentul si pe Planeta noastra si cu toate astea traim cu senzatia ca suntem miezul. Ca noi facem si desfacem. Si cand natura ne o mai si arata printr-un tsunami sau printr-un cutremur sau printr-un vulcan de dimensiuni mici, al carui nume nu il stim nici acum dupa ce a paralizat tot traficul aerian si ne-a umplut de cenusa.
Suntem atat de mici in sistemul nostru solar, suntem si mai mici - chiar invizibili - in Galaxia noastra si inexistenti in Univers.
In concluzie, nu valoram nimic ca indivizi. Poate in Univers vom ramane ca "acele animale care au distrus o Planeta".
Poate ca uneori este buna si supraevaluarea asta, macar ne simtim bagati in seama, chiar daca asta o facem singuri.

Suntem cu adevarat mici si asta nu o constientizam cu totii inca - asta este cel mai trist. Adica totusi, mai este nevoie de multe asemenea semnale de alarma ca sa acceptam ca nu ne conducem singuri si suntem condusi de natura in primul rand? Poate nu este ceva presus de ea, sau poate este. Dar pana sa putem dovedi existenta unei fiinte supreme, mai presus de noi toti - aveam de-a face cu natura, care ne poate decima pe toti in cateva secunde. Era glaciara ne asteapta pe toti, sa fim gasiti precum dinozaurii peste mii de ani - o noua populatie de neanderthali care a sodomizat natura si animalele pana la refuz.

JEG

Mi-e scarba. Mi-e scarba de oamenii printre care traim, suntem un popor de lenesi si inapti. La fel ca si conducatorii pe care ii avem.
Nu suntem capabili sa schimbam ceea ce nu ne place, nu suntem capabili sa schimbam ceea ce nu ne place nici macar la noi - pentru ca in continuare ne comportam ca niste jeguri si aruncam gunoaie in paduri fie ca le caram acolo, fie ca le lasam dupa ce facem un gratar, in continuare aruncam mizerii din masini, in continuare mergem cu masina chiar si pana la paine in coltul blocului sau 1 km mai departe de casa, la munca - cand am putea merge pe jos sau cu bicicleta. In continuare ne zgarcim la un bec economic in favoarea becurilor care consuma de 10 ori mai mult.
Nu suntem in stare sa schimbam un sistem defectuos de 20 de ani. Nu avem inteligenta sa ne ridicam importiva celor care nu ne lasa sa traim omeneste. Suntem incapabili sa muncim, sa ne facem treaba ca lumea, incercam sa ne fofilam cat putem "timpul trece, leafa merge". In schimb facem copii cu toate ca nici noi nu avem ce manca, ne cumparam masini care probabil fac cat apartamentul unde stam si cu care nu mergem decat duminica - pentru ca nu avem bani de benzina. Cascam gura la toti incultii cu muci in gat care canta "muzica de petrecere" si ne obligam si copii aia pe care oricum nu trebuia sa ii facem, sa asculte aberatiile alea analfabete.
Asa ca da, mi-e scarba de voi - astia care va regasiti in aceste fraze - ori va mutati voi, ori ne mutam noi cei multi - cei care avem bun simt si dorim sa vedem Romania o tara europeana. O tara unde exista respect pentru cel de langa tine, o tara fara rromi - sau cel putin cu unii mai spalati si mai curati, o tara unde sa mergem cu drag in vacanta si o tara pentru oamenii ce traiesc in ea. Nu o tara din care cei bogati mai pot stoarce cate o picatura de avere!!!
Inca se mai poate schimba ceva...sau este prea tarziu pentru noi ?
Bagajele mele ma asteapta la usa, cand voi vedea ca este prea tarziu - chiar si cu o secunda - am sa va urez noroc si "succesuri" dragii mei!!

2 CATE 2

Din ce in ce mai multe relatii de durata din jurul meu cedeaza.
Din motive puerile sau nu. Unul dintre cei doi are curajul de a face "marele" pas.
Si astfel observ urmatoarele comportamente : ori amandoi sunt ok cu situatia si merg mai departe, convinsi ca viata nu se opreste aici - situatia ideala, ma gandesc eu; altii dau vina pe ei si pe ce nu au facut sau au facut la un moment dat - cu toate ca, celalalt merge mai departe si chiar se aventureaza in alta relatie - situatie in care se afla marea majoritate si care aduce suferinta mai mare celui care ramane blocat acolo; si altii nu doresc sa accepte realitatea - relatia nu mai merge, nu duce nicaieri, nu mai avem nici un fel de asteptari unul de la altul - dar noi insistam, poate daca nu ne despartim - prin minune - ne vom intelege super bine din nou si ne vom indragosti si ne vom iubi din nou ca in prima zi!! Imi este teama sa ma aflu in una dintre ultimele situatii - le gasesc penibile si pline de suferinta.
Suntem intr-adevar construiti sa traim cate 2 (indiferent de sex - alta data insa despre asta) - sunt de acord cu asta si o accept ca fiind un adevar general valabil. Insa asta nu inseamna ca traim cu o singura persoana toata viata. Avem dreptul de a alege daca dorim sau nu sa continuam o relatie - de prietenie sau o casnicie. Nu se termina lumea daca nu ne mai intelegem!! De ce nu putem sa acceptam chestia asta ca fiind de asemenea un adevar general valabil ? Ne pierdem in detalii - hai sa nu ii zic acum, nu e momentul, poate maine, hai sa asteptam sa venim din X loc si asa mai departe - lunile si anii trec - ne trezim frustrati, blocati in relatii de zeci de ani in care nu suntem multumiti de persoana de langa noi, pe care nu o mai iubim dar alaturi de care dormim in fiecare noapte. Si atunci ne miram de ce relatiile altora merg, de ce unii sunt fericiti sau din contra de ce unii dupa x ani de relatie sunt singuri si nu isi mai doresc o noua bataie de cap - pentru ca le e mai bine asa. Ori au invatat sa traiasca unii cu ceilalti – sa convietuiasca si sa faca compromisuri, ori se simt bine singuri – neavand insa o relatie sentimentala cu nimeni. Teama de a se lega de cineva – indiferent de asteptari – este mult prea mare.
Problema se pune in felul urmator : cum invingi teama? Cum iti demonstrezi tie in primul rand, ca un anume personaj merita mai multa atentie decat ceilalti, ca este cu mult diferita fata de marea masa, ca iti poate oferi (mai mult) ceea ce iti doresti, ca te va intelege si in principiu accepta asa cum esti?

Ora Pamantului este un eveniment global organizat de World Wide Fund for Nature, sau World Wildlife Fund cum vrei sa-i zici si se tine in ultima sambata a lunii martie. Prima data s-a tinut in anul 2007 cand in Sidney 22 de milioane de case si-au stins luminile de la ora 20:30 pana la 21:30 si asemenea celor din Sidney multi locuitori din alte orase ale lumii au facut asta. Imi place sa ma laud asa ca va spun ca eu chiar ma tin de treaba asta chiar de atunci din 2007. Care este ideea evenimentului: o ora stingem luminile, calculatoarele, televizoarele si orice altceva mai avem prin casa ca sa aratam respect casei noastre mai mari si dealtfel singura noastra casa, PAMANTUL, asta pentru ca tot noi l-am adus in starea in care trebuie sa amintim lumii ca suntem in pericol de a ramane fara casa, hoinarind prin galaxie. Asa ca daca va intereseaza treaba asta macar un pic stingeti luminile astazi si veniti cu noi in parcul Izvor.

FEMEIA

...care nu stie sa faca o bucurie barbatului de langa ea.

Nu fac un secret din faptul ca am fost crescuta intr-un spirit liber. In care (printre altele) oricare membru al familiei poate face si poate cumpara orice doreste - chiar si din banii celuilalt. La mine in casa se cumpara saptamanal cartuse, twistere si paine - in orice ordine vreti. Am mai multe nopti dormite pe balta sau in Delta decat la munte. Tatal meu pescuieste si vaneaza de cand il stiu - si m-a invatat si pe mine. Ceva-ceva s-a prins.
Imi place sa am langa mine un barbat care stie macar diferenta intre stiuca si biban, care stie sa spinningul e pescuitul la rapitor sau care a calcat macar o data la un concurs de pescuit. Pentru ca asta stiu eu ca face barbatul : pescuieste si vaneaza. Zambeste cand prinde un peste si ii da drumul - pescuit sportiv domne! Acestea fiind spuse, mai departe cu povestea. Acest om minunat din viata mea, care este tatal meu dispune de un magazin de profil, cu care momentan ne aflam la Targul Aventuri la Pescuit. Aici la targ, in marea lor majoritate barbatii vin sa cumpere - chestii trebuincioase celor mai vechi indeletniciri ale omului. Numai ca unii din acesti barbati nu au inspiratia necesara sa vina singuri (sau nu pot sa vina singuri, poate nevasta crede ca au ceva interesant si pentru ea la targ...poate o rochita sau un gloss ...) - si vin cu prietena/sotia. Si unde se opreste el HOP! si ea (pai daca nu au rochite si gloss ce sa faca ?). Apare de nicaieri precum un fum. PUFFF parca s'a teleportat "ce e aia ?" "un costum de vanatoare, pentru pasajul (ce-i un pasaj? pasajul de seara sau de dimineata - vanatoare la pasari (rata sau gasca)) de seara (este si de zi? - nu, este de dimineata). Imi trebuie, stii ca ti-am spus" "asa scump??" si de aici fata celui mai iubit dintre pamanteni - in viziunea ei - incepe sa cada...incet-incet cam pana la curea. Si se schimba fete-fete si priviri cu subinteles..."dar ce scump e!!!" "da...ai dreptate draga mea..." 90% dintre barbatii care vin cu insotitoare de sex feminin nu cumpara produsul - dupa discutia de mai sus. Si atunci vine marea mea nedumerire : "de ce?" de ce sa nu il lasi sa isi faca omul o placere? Da, ambele sporturi sunt scumpe dar ii fac omului placere. Adica se simte mai bine - si atunci nu se mai cearta asa des si nici nu e frustrat... Dar nu, "taca-taca" femeia ca o moara stricata ... Ce daca ea da mai mult pe farduri&haine intr-o luna decat ar da el acum pe un costum/lanseta/mulineta etc. ?! Important e sa fie ea acolo si sa isi impuna punctul de vedere. Acum eu, care de felul meu se zvoneste ca sunt razbunatoare - fapt nedemonstrat stiintific - as recurge la urmatoarea metoda in locul barbatului - vrei sa iti iei fond de ten? Mergem impreuna! Vaaai asta ?!?!?! Atat de scump ?!?!? Nuuu, nu se poate si pace!! Si sunt sigura ca dupa 2-3 asemenea discutii ea va ramane acasa la viitoarele targuri si nici nu va intreba mai apoi cat a fost aia sau cealalta. Poate data viitoare nu mai uita cand e ziua voastra, sau a mamei tale sau poate de 8 Martie ai sa primesti mai mult decat un buchet de flori si un "La Multi Ani"...sau poate nu!
E atat de greu de inteles ca fiecare are o pasiune? Fiecare are ceva ce il multumeste in viata ? Eh uite ca unora le place sa pescuiasca sau sa vaneze!! Unora le plac ambele.
Si da, prefer un barbat pescar. Are muuuuulta rabdare si face lucrurile cu pricepere. As merge cu el la pescuit zilnic (eu as muri de plitiseala)- sa il vad cum se lupta sa aduca la mal fiecare peste si sa fiu martora la bucuria lui (si el la plictiseala mea). Si da, as merge cu el la targ si daca as observa ca isi doreste ceva i l-as cumpara eu (pffff mai bine ma duc o tura prin alta parte).

Bineinteles ca putem extinde aceasta discutie si la alte arii de petrecere a timpului (sau nu) liber.

In concluzie, cine doreste sa ma cunoasca - sau cine ma cunoaste si are indeletniciri pescaresti sau vanatoresti - il astept la targ. La Romexpo intre 19-21 martie intre 10-18, la standul Expert Spinning.

..pana data vitoare, cand mai discutam despre subiecte asemanatoare, fir intins si vanat in cuiul catarii!! (break a leg!)

ATENTIE (…la neatentie)

Este curios cum in mod obisnuit atunci cand dezvoltii relatii cu o anumita persoana, respectiva crede ca totul de la momenul acela incolo se va invarti in jurul ei - ca si cum pana atunci lumea ta ar fi stat in loc si PUFFF ca dintr un norisor roz a aparut "the one" - salvarea ta!! Acum ai in sfarsit despre cine sa barfesti, cu cine sa discuti, cu cine sa mai vezi un film, cu cine sa mai iesi la un restaurant sau o cafenea, cu cine sa stai pana dimineata de vorba... Neah, pana atunci ai stat in bezna - noroc ca a venit aceasta raza de lumina minunata si ti-a deschis ochii catre noi si noi orizonturi. Asa se face, ca in momentul in care ceva se schimba sau nu o include si pe aceasta raza de soare in planurile tale - lucrurile o iau razna, te faci vinovata de toate relele de pe Pamant, de fiecare cent pierdut la jocurile de noroc, de fiecare vorba pe care ai spus o vreodata si care acum va fi rastalmacita in fel si chip si se va intoarce impotriva ta. Se vor spune cuvinte grele, jumatate din amicii comuni vor afla jumatate din poveste - eventual cea in care doar tu esti vinovata de flagelul provocat, oamenii se vor simti atacati si vor dezbate pe blog "cum ca sa vezi, ca ai spus si ai facut..asa si pe dincolo". Pentru cei mai multi dintre noi astea nu sunt decat suturi in fund luate de la viata, palme peste obraz - care nu ne dau de inteles ca trebuie sa intoarcem si obrazul celalalt. Acum stim ca nu am gresit, am fost noi - nu am spus ceva ce nu putem sustine in continuare, ne-am comportat firesc - chiar si atunci cand poate nu era cazul, am fost alaturi de ei - chiar si atunci cand nu ne-au vrut acolo...

Uitandu-ma in ograda mea - nu ma simt vinovata de nimic - in decurs de cateva zile am pierdut cateva persoane de la care aveam pretentia ca imi sunt mai mult decat "cunostinte"... Cunostinte noi, prieteni din copilarie, cunostinte vechi - s-a dovedit ca nu s-au putut ridica la inaltimea asteptarilor mele (sau poate ca ei nu te-au cunoscut indejuns de mult). Pierzi atunci cand ataci un om fara sa ii lasi sansa de a se apara, pierzi atunci cand insinuezi lucruri care nu s-au spus, pierzi atunci cand ai pretentii mari - de la oameni care nu iti ofera decat putin - pentru ca tu nu ai oferit nici macar atat, pierzi atunci cand nu imi dai sansa sa vorbesc si da, pierzi atunci cand eu incerc sa vorbesc si tu ridici ziduri.

Nu era nimic de invatat din acest post, lectia am invatat eu si nu, nu doresc sa dau amanunte.

De cativa ani de zile am inceput sa fac curat intre “cunostinte” – unele si-au luat jucariile si au plecat de bunavoie – intelegand probabil ca nu avem aceleasi viziuni asupra vietii si mortii, ca discutiile noastre in contradictoriu nu duc nicaieri; pe altii i-am dat eu afara de la mine din ograda, nu se mai potriveau in peisaj; cu altii din contra nu m-am certat deloc, situatiile au fost de asa natura incat relatiile s-au racit de la sine. Asa ca pe viitor cine stie ca atunci cand se supara sau este deranjat de ceva – nu stie sa stea si sa discute problema - sa ma ocoleasca, sa nu vina cu jucariile in viata mea pentru ca sigur le va strange mai repede decat isi imagineaza.

Parerea mea este ca totusi in viata nimic nu se pierde (totul se tranforma intr-un fel sau altul), iar daca o persoana nu mai este langa tine, fie el iubit, prieten sau cunostinta asta este din cauza ca la un moment dat vei gasi un alt iubit, prieten sau o alta cunostinta care sa merite atentia ta mai mult decat ceilalti. La fel cum in adolescenta inveti ce anume vrei de la un iubit ca pana la urma sa-l gasesti pe cel pe care se presupune ca trebuie sa–l ai alaturi toata viata sau macar o buna bucata din ea, cred ca si cu prietenii este la fel. Cineva spunea la un moment dat ca daca la sfarsitul vietii iti poti numara prietenii pe degete de la o mana atunci te poti fi considerat un om norocos….si da exista prieteni de conjunctura pe care ii ai alaturi o luna doua trei sau un an si exista prieteni buni pe care ii ai alaturi o viata si chiar daca nu te-ai mai vazut cu ei de jumatate de an intotdeuna daca exista o problema vor fi acolo sau pentru care si tu vei fi acolo indiferent de cat timp nu v-ati mai vazut, iar astia sunt prietenii care accepta criticile si care te critica atunci cand este nevoie, prietenii cu care razi in momentele cele mai fericite si alaturi de care plangi in momentele cele mai nefericite…restul nu sunt decat de antrenament, oameni cu care iti umplii timpul.

Revenim la "prieteniile de conjunctura" asa cum le numea cineva.

Sa fiti sanatosi in fortareata voastra!!

P.S. If I ever hurt you my revenge will be so sweet…

POST IN CINSTEA OMULUI CU VEDERI INGUSTE

Intrucat postul anterior a creat cateva discutii contradictorii, dorim sa multumim persoanelor cu orizonturi limitate. Celor care nu sunt in stare sa isi depaseasca conditia. Celor care nu stiu sa sustina un punct de vedere. Celor care tin cu dintii de parerea lor, chiar daca se dovedeste gresita. Celor care sunt incapatanati a prostie si care tin mereu sa o dovedeasca. Celor care, desi nu ar trebui, tin neaparat sa faca parte din marea masa, sa fie o oaie in plus - printre cele albe. Celor cu acces la internet. Celor frustrati, complexati si fara ocupatie. Celor care se multumesc sa stea la aproape 30 de ani intr o garsoniera inchiriata sau cu mama in casa. Celor care nu detin functii de conducere, dar se comporta ca atare. Celor care isi propun sa isi faca rau singuri, doar pentru a dovedi celorlalti cat de nefericiti sunt ei. Celor care simt nevoia sa dezvolte prietenii imaginare sau sa se supraestimeze ca sa fie bagati in seama. Celor care duc lipsa de imaginatie si simt nevoia sa copieze. Celor care nu dorm cu sosete pentru ca nu li se oxigeneaza creierul. Celor care iubesc cainii comunitari si ii aduna pe langa blocuri. Celor ai caror caini se caca in mijlocul trotuarului si nu strang dupa ei.

Si in general oamenilor care chiar merita sa traiasca aici !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

SA EMIGRAM

…da, fac parte dintre acele persoane care viseaza sa ajunga dincolo, undeva departe (mda… si eu, de preferinta America-Miami). Sa iasa din Europa si sa aiba vedere catre Central Park (bine, merge si New York) – intr un bloc inalt, intr un apartament situat la ultimul etaj, cu geamuri de sus pana jos si cu iesire direct pe acoperis... Da, vreau sa plec si nu, nu imi imaginez ca acolo totul este la fel. Nici eu nu cred ca este la fel, dar nici altfel decat aici, asta in ideea in care si acolo trebuie sa muncesti mult si bine daca vrei sa duci o viata buna dar nu la fel de mult ca aici, asta poate si pentru ca oricat ai munci aici nu ai siguranta ca vei duce o viata buna. Cunosc destule persoane care au plecat – Franta, Italia, Spania, Cipru si Statele Unite – nu, nu se intorc decat in vizita. Sunt persoane care au avut curajul sa se lupte cu birocratia de la noi (eu cred ca mai degraba au renuntat sa se mai lupte cu birocratia noastra), care au luat viata in piept si au pornit de la 0 intr un loc unde nu cunoasteau pe nimeni. Au ajuns sus si au castigat respect. Prin munca. Respect pe care aici in tara nu l ar fi dobandit. Sunt apreciati pentru ce fac si lucreaza mult (exact ce ziceam). Se perfectioneaza zi de zi, pentru ca acolo asta inseamna sa evoluezi. Inca la noi in tara se simte iz de comunism – fiecare roman vrea sa aiba o slujba, orice slujba, unde seful este sef si niciodata nu coboara de pe piedestalul lui, unde romanul lucreaza 8 ore si niciodata peste program si este platit mediocru, unde forta de munca incepe de la 18 ani si se termina undeva pe la 40 – grav daca ai peste 40 de ani, probabil vei iesi la “pensie” fortat de imprejurari, da – in Romania inca nu poti face credite pentru ati plati studiile pentru ca ulterior sa platesti inapoi imprumutul cand te angajezi. Fiecare roman cu loc de munca tine in spinare cateva zeci de pensionari – unii “tinerei” si cu forta de munca inca, dar cu certificate medicale. Da, la ei este mai bine. Da, simt nevoia sa ies din aceasta “hora democratica” unde doar cei de sus o duc bine, sau cei care au stiut de unde sa fure – vreau sa fiu tratata de medici cu experienta si cu dedicare – care au depus juramantul lui Socrate si care isi dau silinta pentru ceea ce fac – pentru a salva o viata in plus zi de zi. Nu vreau sa ma urc pe masa de operatie si sa imi iau ramas de la cei dragi in prealabil, nu vreau sa dau atentii la doctori – tocmai pentru a le putea expune problema; vreau sa trec strada si sa fiu sigura ca am 99% sanse sa ajung in partea cealalta pentru ca ne am dat jos din castani de ceva vreme si unii dintre noi s au suit direct la volanul unui Audi, si au uitat cum sa ia piciorul de pe pedala de acceleratie; vreau sa am incredere ca atunci cand am o problema juridica sistemul nu imi va pune bete in roate si voi ajunge sa o rezolv; vreau sa merg pe strada dupa ora 23 si sa nu ma uit stresata in stanga si in dreapta cautand fete dubioase; vreau sa pot sa merg pe stradion – chiar daca nu sunt insotita de un barbat; vreau sa invatam ca respect inseamna sa nu arunci hartii pe strada, sa nu scuipi, sa nu injuri, sa nu iti uiti mana pe claxon – ca un taran care a trecut de la caruta cu cai la automobil; sa nu te intereseaze ce face vecina de la 3 si nici cu ce barbat a venit acasa blonda “aia buna” de la parter – intocmai ca tata Floarea din batatura; vreau sa ma plimb prin parc si sa stau in iarba – fara sa ma uit de 5 ori inainte ca nu cumva un prieten patruped sa imi fi lasat vreo bucurie – da, inseamna respect sa strangi dupa ce Bobita a fost “la toaleta”; vreau sa avem sosele – sunt amuzanta stiu – dar daca tot platim taxe mi se pare o chestie lipsita de respect; da, vreau sa pot pleca la mare si joia si sambata dupa-amiaza si pe 14 februarie si sa fac acelasi traseu in exact acelasi timp; vreau muzica de calitate – nu behaieli la TV si tute cu tate si par blond – la bordel va rugam!!; nu am nevoie de Sexy Brailence, Nikite si alte personaje de basm asemenea – la gunoi cu ele, sa apara cultura – cine doreste sa le vada sa iasa cu ele in parc si sa le plateasca - cu ora ca la panarame; vreau ca, copii mei sa se duca la gradinita/scoala si sa nu fie abuzati de catre educatoare/profesori frustrati de faptul ca au un salariu mic si sa spere la o atentie…mai sunt multe si da, le vreau… Nu, aici nu poti schimba nimic – degeaba il respect pe vecinul de la 3 daca tocmai intr o zi de sambata cand nu lucrez dansul asculta la maxim niste Guta&Co (asta pentru ca nu face parte din noi astia 1% care nu ascultam manele) de il stie tot blocul; degeaba o respect pe cucoana de la 6 daca atunci cand iese cu potaia afara nu ii strange “norocul de pe jos”, degeaba ma duc la doctor daca “este vineri si doamna doctor a plecat acasa ca se simtea rau”; degeaba eu nu ii dau in cap nimanui si nu ii fur portofelul daca o va face altul; degeaba am inceredere in sistemul sanitar daca atunci cand am nevoie de o ambulanta am sa astept cateva ore …Culmea este ca toata lumea se plange si nimeni nu face nimic, nu inteleg cum intre 21 de mii de nemultumiti nu exista nimeni care sa gasesasca o solutie, parerea mea ese ca suntem o tara de incompetenti condusa de hoti (de asta ne numim popular “prostime”). Asadar singura solutie este sa ne depasim cumva conditia, chiar daca asta insemna sa ne schimbam prietenii si sa ne lasam in urma familiile.

Deci da, sa emigram!!! …ma urmeaza cineva?

CE AM AVUT SI CE AM PIERDUT ...

…n-am avut multe , dupa cum stim cu totii “nu poti pierde ceva ce nu ai avut niciodata”… Am pierdut in copilarie un ursulet colorat si muzical, imediat dupa ’89 – ceva rar la vremea aceea. Am mai pierdut un portofel…sau mai bine spus mi s-a furat. Si bineinteles, am pierdut marea iubire. THE ONE AND ONLY… pe EL… l-am pierdut cam atunci cand mi am dat seama ca nu simtea nici macar jumatate din cat simteam eu, mi-a fost clar in secunda 2 ca nu era the one and only asa cum crezusem eu…avea sa mi se dovedeasca mai tarziu ca m-am inselat.

Daca privesti in urma la fostele relatii, te simti impacat cu deciziile si greselile pe care le-ai facut? Regreti vreuna din relatii ? Ai fi facut lucrurile altfel?
Ajungem cu totii la o varsta, cand avem experienta unor relatii si credem ca stim cam ce ne dorim de la persoana de langa noi, stim ce fel de persoane ne plac, cam ce relatii cautam cand vine vorba de iubit/a, si peste ce defecte am putea trece cu vederea. Ajungi la un moment dat cand ai acumulat indeajuns de multa experienta incat sa iti dai seama de la prima intalnire daca acea persoana merita atentia ta pe mai departe; cand te ai saturat sa te joci de-a soarecele si pisica, cand nu mai vrei sa alergi dupa cai verzi pe pereti , cand vrei doar liniste, sa nu mai dai cu capul de pragul de sus ca sa vezi de fapt ca relatia in care erai nu ducea nicaieri, sau ca planurile tale nu merg mai departe de ziua urmatoare, cand poate ai vrea sa nu te mai trezesti ca stai singur de Craciun... . si atunci ce faci?
Te uiti in jurul tau, faci calcule cu plus si minus, extragi radacini patrate, calculezi radicalii si vezi care dintre cei din jurul tau se incadreaza in sablonul creat de tine - dupa atatia ani de experiente. In teorie totul merge perfect, rezultatul este o suma perfect rotunda, fericirea te asteapta chiar dupa colt si alergi spre acel colt cu bratele deschise, plin de entuziasm gata sa apuci acea fericire cu ambele maini si sa nu ii mai dai drumul. Si alergi...si alergi si ajungi si fericirea ta sta chiar acolo si te asteapta si o strangi in brate si esti pregatit sa nu ii mai dai drumul.... doar ca pe langa tine trece o alte fericire, una care nu are dimensiunile perfecte pentru sablonul tau, peste care ai trecut cu vederea cand ai facut socotelile, care la un moment dat a fost acolo langa tine si nu ai crezut ca merita atentia ta. Si apoi realizezi ca nu mai tii atat de strans de fericirea din bratele tale si iti dai seama ca de fapt lucrurile de care aveai nevoie nu sunt tocmai ca in calculele tale, ca de fapt nu ai luat in calcul cifra cea mai mare si la o recalculare iti cam da cu virgula.

EL despre care acum nu se poate vorbi decat la timpul trecut, a stat ceva timp in viata mea. Si tot el a stins si lumina. Era EL care stia ca “nu am nimic” inseamna mereu “ai facut tu ceva”, “lasa ma in pace” inseamna “mai intreaba-ma un pic si iti spun apoi”, “nu” e mereu pe jumatate “da” – daca stii cum sa il intorci in favoarea ta, EL … Cand a plecat nu a luat nimic cu el – i le-am dat eu mai tarziu pe toate – ca sa nu mi mai aminteasca nimic de el. Am mers mai departe, doar pentru ca viata a stiut sa ma impinga mereu inainte. N-am dat de alta iubire, mai mult de jumatate din mine rade la amintirea lui, zambeste cand ii aude numele si exalta cand ii vede ochii – se intampla foarte rar, dar…OH, senzatia!! Nu am nevoie de amintiri ca sa stiu ca a fost langa mine, ca m-a strigat pe nume sau ca am stat nopti intregi pe plaja – sa vedem rasarituri…nu am nevoie de nimeni care sa mi aduca aminte cum ne certam – sunt toate in mine si nu le va sterge nimeni niciodata. Nu am puterea sa il sterg cu totul din amintirea mea – nici nu ar merita asa ceva. “Erati tineri…” aud mereu asta, atunci cand o ruda binevoitoare se trezeste sa ma intrebe daca mai stiu ceva de el…da, eram tineri dar ne iubeam si au fost cele mai frumoase momente din viata mea – cu bune si cu rele – printre singurele care nu le regret. Indiferent cata iubire a fost la mijloc, nu m-am intors niciodata in locul acela…pentru mine lumina s-a stins demult.
Alte maini ii alina durerea acum, alte buze il saruta, alta va fii cea care va spune “DA” – in curand, alta este cea langa care se trezeste in fiecare dimineata… Mereu aceeasi si totusi alta decat mine!
Viata insa merge mai departe… apropo aprinde cineva lumina?!?!?!?!?!

ABOUT FANS

Cu totii avem in viata noasta la un moment dat un "fan" la fel cum avem cate un idol - altii au mai multi, un "fan" enervant care ar vrea sa se imbrace si sa faca lucrurile pe care le faci si tu (ca doar de aia e fanul tau si nu invers). Acum nu stiu daca "fanul" asta a devenit enervant inainte de a deveni fanul meu, insa uneori danseaza asa de frumos pe nervii mei incat nervii mei simt nevoia sa ii danseze cateva inapoi (iti uram succes in acest sens!). Spre exmplu te coafezi si tu intr-un anumit fel si apoi vezi coafura respectiva la "fanul" tau zilnic (deci ai lansat un nou trend!!!) sau cineva care vrea sa iti poarte lucrurile mai mereu exact ca un copil care vrea pantofii mamei. Alta problema cu "fanul" asta al meu este ca mereu imprumuta cate ceva, adica de ce ai vrea sa fii vazut mereu cu lucrurile altuia - a nu se intelege ca nu are bani sa isi cumpere, pentru ca tind sa cred ca are ceva mai multi decat am eu - si apoi mie sincer nu imi mai vine sa ies cu lucrurile respective dupa ce lumea probabil deja crede ca eu sunt aia care le-a imprumutat... sau asta este ideea? Sa le ia de la mine si sa le poarte si lumea sa creada ca nu sunt ale mele hmmmmm .... Uite ca treaba asta mi s-a mai intamplat si cu alte pesoane cand am imprumutat anumite lucruri si lumea deja credea ca eu sunt cea care imprumuta.... doar ca pe vremea aia nu m-a deranjat asa de tare, cred ca imbatranesc si devin prea irascibila (si eu am dorit sa propun aceasta iopoteza, insa observ ca ti'ai dat seama singura!) ...

Cineva imi zicea mai demult dupa cativa "fani" dinastia (unul dintre ei chiar era disperat, garderoba "fanului" era aproape trasa la xerox cu a persoanei respective) ca nu mai suporta si se enerva iar eu ma amuzam pe tema asta, doar ca acum nu mi se mai pare atat de amuzant. Nu inteleg de ce ai vrea sa copiezi anumite lucruri de la o persoana si cam cat de lipsit de imaginatie sa fii. Nu ca eu nu m-as inspira de prin reviste sau de la TV sau de la anumite persoane, dar ... nu am fost niciodata impinsa sa imi iau exact acelasi lucru ca si persoana respectiva.

Parerea psihologului de serviciu : se recomanda insistent purtarea unor coafuri ciudate gen Lady Gaga, a unor haine mai mult dezbracate si a unor pantofi desucheati. De asemenea este permisa utilizarea unor accesorii "pornografice" si afisarea unor atitudini superioare pentru a intimida fanul si pentru ai arata ca nu poate tine pasul. Atunci cand fanul este coafat intocmai ca idolul sau se utilizeaza fraza apreciativa "Vaaaai dar ce bine iti staa!! Te ai facut la coafor? Suuuuuper!!!!", pentru o mai buna intelegere a comportamentului fanului se studiaza acesta de mai multe ori pe zi - ce spune, ce mimica si gestica are - si se urmeaza intocmai modelul sau - in cele mai mici detalii! Efect garantat!!

Succesuri!! :)




Acest post este un pamflet si trebuie tratat ca atare! Orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare!

STIL - AZI SOSETELE SI DRESURILE

Foarte bune si practice ele, sosetele, in zilele scurte si friguroase de iarna. Dar vara ..?! Dar in casa...?! Atunci cand in sfarsit avem ocazia sa lasam piciorul sa respire - HOP tragem o soseta groasa!! Nu cumva sa ne fie frig la picioare. Nu cumva ca aceste parti importante ale corpului sa inghete de frig tocmai la +13 grade!
Ador barbatii care au sosete albe dar pantofi negri sau invers! Bineinteles, se subintelege ca INTOTDEAUNA sosetele albe trebuie purtate cu adidasi negri si cele negre cu adidasi albi - asta pentru a demonstra ca ai atat sosete cat si adidasi/pantofi in dotare. De asemenea, sa presupunem ca te duci la o nunta, se cere obligatoriu pantof negru - deschizi sertarul cu sosete si scoti cea mai pufoasa pereche de sosete albe, pe care o incati si mandru de tine iti faci aparitia la nunta! Senzatia - PRICELESS!!

Daca tot am atins acest subiect sensibil (iritant), sa discutam si despre dresurile doamnelor : dresurile lycra, lucioase care iti fac piciorul stralucitor (nu ca ar tine de cald sau ar avea vreo valoare estetica in sensul bun al cuvantului), dresurile cu model care vin bine numai pe scheleti - deoarece modelul ingroasa si o crenguta, acelasi principiu se aplica si dresurilor colorate - rosu, mov, verde si alte culori asemenea ( in afara faptului ca sunt penibilie, dresuri colorate ar trebui sa poarte numai copii mici).


Primim informatii de ultima ora pe adresa redactiei!! Se pare ca un Guru in viata a ajuns la concluzia ca daca dormi cu sosete nu ti se oxigeneaza creierul! Asteptam explicatiile logice si ilogice pe care noi inca nu le am descoperit.

ZIUA DE LUNI

Anul stelar 2010, data stelara 22 februarie, ora 19.16...17

Tot orasul doarme!

Weekendurile, dupa denumirea lor se intelege ca sunt facute pentru distractie si de aceea ziua de luni ar trebui decretata zi libera dupa weekend (SUBSCRIU!!).

Prin aceasta dorim sa institium o petitie online, ca weekendul sa inceapa cu o zi pregatitoare - vineri - si sa se termine cu o zi de odihna dupa weekend - luni, cu prelungire si marti in functie de cat de agitat a fost weekendul.

Pe principiul ce caut eu in viata mea ne intrebam, noi si restul populatiei muncitoare, ce cautam noi la munca? De ce nu ne gasim pe o plaja pustie cu briza marii in freza si alaturi de o cafea calda? Sa vadem rasaritul pe plaja... Ah da!! Pentru ca muncim acum, ca la vara sa putem face asta.Dar eu nu vreau la vara, eu vreau ACUM! Cand nu este aglomerat la mare, cand nu este cald, cand ma pot bucura de sunetul valurilor fara sa imi zbiere un moldovean in urechi... Dar nu'i nimic, voi ajunge probabil impreuna cu restul populatiei muncitoare, sa ma scald in apa calda si in soare arzator, printre copii mici si mai mici care urla si arunca cu nisip - amandoua in acelasi timp.

Ne vedem deci la vara marea mea!

Vreau ca lunea sa ma trezesc tarziu, dupa ora 13, sa vad soarele sus pe cer si sa nu am nicio treaba toata ziua. Sa ma plimb prin parc si sa nu imi sune telefonul - nu, nu vreau sa stiu ce faci azi - bucura-te de ziua ta de luni, asa cum fac si eu! Vreau sa ajung seara tarziu acasa, la fel de odihnita ca si dimineata si sa ma uit la un film bun - telefonul va sta cuminte in geanta cam pana marti dimineata - fara sa sune macar desteptatorul.

Deci da, o chinezoaica/japoneza sa imi faca masaj la talpi (foarte bun masajul corporal – cine sa ofera?), unul negru si mare sa presteze un masaj la spate, si unul negru cu o frunza in mana sa imi faca vant (de ce sa irosim 2 negri pentru asa ceva?! Ma gandesc ca … dar mai bine nu mai ma gandesc!) - doar de impresie artistica. Asa ar arata o zi de luni, perfecta pentru mine.

...ce bine ca maine e marti! :)