…n-am avut multe , dupa cum stim cu totii “nu poti pierde ceva ce nu ai avut niciodata”… Am pierdut in copilarie un ursulet colorat si muzical, imediat dupa ’89 – ceva rar la vremea aceea. Am mai pierdut un portofel…sau mai bine spus mi s-a furat. Si bineinteles, am pierdut marea iubire. THE ONE AND ONLY… pe EL… l-am pierdut cam atunci cand mi am dat seama ca nu simtea nici macar jumatate din cat simteam eu, mi-a fost clar in secunda 2 ca nu era the one and only asa cum crezusem eu…avea sa mi se dovedeasca mai tarziu ca m-am inselat.
Daca privesti in urma la fostele relatii, te simti impacat cu deciziile si greselile pe care le-ai facut? Regreti vreuna din relatii ? Ai fi facut lucrurile altfel?
Ajungem cu totii la o varsta, cand avem experienta unor relatii si credem ca stim cam ce ne dorim de la persoana de langa noi, stim ce fel de persoane ne plac, cam ce relatii cautam cand vine vorba de iubit/a, si peste ce defecte am putea trece cu vederea. Ajungi la un moment dat cand ai acumulat indeajuns de multa experienta incat sa iti dai seama de la prima intalnire daca acea persoana merita atentia ta pe mai departe; cand te ai saturat sa te joci de-a soarecele si pisica, cand nu mai vrei sa alergi dupa cai verzi pe pereti , cand vrei doar liniste, sa nu mai dai cu capul de pragul de sus ca sa vezi de fapt ca relatia in care erai nu ducea nicaieri, sau ca planurile tale nu merg mai departe de ziua urmatoare, cand poate ai vrea sa nu te mai trezesti ca stai singur de Craciun... . si atunci ce faci?
Te uiti in jurul tau, faci calcule cu plus si minus, extragi radacini patrate, calculezi radicalii si vezi care dintre cei din jurul tau se incadreaza in sablonul creat de tine - dupa atatia ani de experiente. In teorie totul merge perfect, rezultatul este o suma perfect rotunda, fericirea te asteapta chiar dupa colt si alergi spre acel colt cu bratele deschise, plin de entuziasm gata sa apuci acea fericire cu ambele maini si sa nu ii mai dai drumul. Si alergi...si alergi si ajungi si fericirea ta sta chiar acolo si te asteapta si o strangi in brate si esti pregatit sa nu ii mai dai drumul.... doar ca pe langa tine trece o alte fericire, una care nu are dimensiunile perfecte pentru sablonul tau, peste care ai trecut cu vederea cand ai facut socotelile, care la un moment dat a fost acolo langa tine si nu ai crezut ca merita atentia ta. Si apoi realizezi ca nu mai tii atat de strans de fericirea din bratele tale si iti dai seama ca de fapt lucrurile de care aveai nevoie nu sunt tocmai ca in calculele tale, ca de fapt nu ai luat in calcul cifra cea mai mare si la o recalculare iti cam da cu virgula.
EL despre care acum nu se poate vorbi decat la timpul trecut, a stat ceva timp in viata mea. Si tot el a stins si lumina. Era EL care stia ca “nu am nimic” inseamna mereu “ai facut tu ceva”, “lasa ma in pace” inseamna “mai intreaba-ma un pic si iti spun apoi”, “nu” e mereu pe jumatate “da” – daca stii cum sa il intorci in favoarea ta, EL … Cand a plecat nu a luat nimic cu el – i le-am dat eu mai tarziu pe toate – ca sa nu mi mai aminteasca nimic de el. Am mers mai departe, doar pentru ca viata a stiut sa ma impinga mereu inainte. N-am dat de alta iubire, mai mult de jumatate din mine rade la amintirea lui, zambeste cand ii aude numele si exalta cand ii vede ochii – se intampla foarte rar, dar…OH, senzatia!! Nu am nevoie de amintiri ca sa stiu ca a fost langa mine, ca m-a strigat pe nume sau ca am stat nopti intregi pe plaja – sa vedem rasarituri…nu am nevoie de nimeni care sa mi aduca aminte cum ne certam – sunt toate in mine si nu le va sterge nimeni niciodata. Nu am puterea sa il sterg cu totul din amintirea mea – nici nu ar merita asa ceva. “Erati tineri…” aud mereu asta, atunci cand o ruda binevoitoare se trezeste sa ma intrebe daca mai stiu ceva de el…da, eram tineri dar ne iubeam si au fost cele mai frumoase momente din viata mea – cu bune si cu rele – printre singurele care nu le regret. Indiferent cata iubire a fost la mijloc, nu m-am intors niciodata in locul acela…pentru mine lumina s-a stins demult.
Alte maini ii alina durerea acum, alte buze il saruta, alta va fii cea care va spune “DA” – in curand, alta este cea langa care se trezeste in fiecare dimineata… Mereu aceeasi si totusi alta decat mine!
Viata insa merge mai departe… apropo aprinde cineva lumina?!?!?!?!?!
Daca privesti in urma la fostele relatii, te simti impacat cu deciziile si greselile pe care le-ai facut? Regreti vreuna din relatii ? Ai fi facut lucrurile altfel?
Ajungem cu totii la o varsta, cand avem experienta unor relatii si credem ca stim cam ce ne dorim de la persoana de langa noi, stim ce fel de persoane ne plac, cam ce relatii cautam cand vine vorba de iubit/a, si peste ce defecte am putea trece cu vederea. Ajungi la un moment dat cand ai acumulat indeajuns de multa experienta incat sa iti dai seama de la prima intalnire daca acea persoana merita atentia ta pe mai departe; cand te ai saturat sa te joci de-a soarecele si pisica, cand nu mai vrei sa alergi dupa cai verzi pe pereti , cand vrei doar liniste, sa nu mai dai cu capul de pragul de sus ca sa vezi de fapt ca relatia in care erai nu ducea nicaieri, sau ca planurile tale nu merg mai departe de ziua urmatoare, cand poate ai vrea sa nu te mai trezesti ca stai singur de Craciun... . si atunci ce faci?
Te uiti in jurul tau, faci calcule cu plus si minus, extragi radacini patrate, calculezi radicalii si vezi care dintre cei din jurul tau se incadreaza in sablonul creat de tine - dupa atatia ani de experiente. In teorie totul merge perfect, rezultatul este o suma perfect rotunda, fericirea te asteapta chiar dupa colt si alergi spre acel colt cu bratele deschise, plin de entuziasm gata sa apuci acea fericire cu ambele maini si sa nu ii mai dai drumul. Si alergi...si alergi si ajungi si fericirea ta sta chiar acolo si te asteapta si o strangi in brate si esti pregatit sa nu ii mai dai drumul.... doar ca pe langa tine trece o alte fericire, una care nu are dimensiunile perfecte pentru sablonul tau, peste care ai trecut cu vederea cand ai facut socotelile, care la un moment dat a fost acolo langa tine si nu ai crezut ca merita atentia ta. Si apoi realizezi ca nu mai tii atat de strans de fericirea din bratele tale si iti dai seama ca de fapt lucrurile de care aveai nevoie nu sunt tocmai ca in calculele tale, ca de fapt nu ai luat in calcul cifra cea mai mare si la o recalculare iti cam da cu virgula.
EL despre care acum nu se poate vorbi decat la timpul trecut, a stat ceva timp in viata mea. Si tot el a stins si lumina. Era EL care stia ca “nu am nimic” inseamna mereu “ai facut tu ceva”, “lasa ma in pace” inseamna “mai intreaba-ma un pic si iti spun apoi”, “nu” e mereu pe jumatate “da” – daca stii cum sa il intorci in favoarea ta, EL … Cand a plecat nu a luat nimic cu el – i le-am dat eu mai tarziu pe toate – ca sa nu mi mai aminteasca nimic de el. Am mers mai departe, doar pentru ca viata a stiut sa ma impinga mereu inainte. N-am dat de alta iubire, mai mult de jumatate din mine rade la amintirea lui, zambeste cand ii aude numele si exalta cand ii vede ochii – se intampla foarte rar, dar…OH, senzatia!! Nu am nevoie de amintiri ca sa stiu ca a fost langa mine, ca m-a strigat pe nume sau ca am stat nopti intregi pe plaja – sa vedem rasarituri…nu am nevoie de nimeni care sa mi aduca aminte cum ne certam – sunt toate in mine si nu le va sterge nimeni niciodata. Nu am puterea sa il sterg cu totul din amintirea mea – nici nu ar merita asa ceva. “Erati tineri…” aud mereu asta, atunci cand o ruda binevoitoare se trezeste sa ma intrebe daca mai stiu ceva de el…da, eram tineri dar ne iubeam si au fost cele mai frumoase momente din viata mea – cu bune si cu rele – printre singurele care nu le regret. Indiferent cata iubire a fost la mijloc, nu m-am intors niciodata in locul acela…pentru mine lumina s-a stins demult.
Alte maini ii alina durerea acum, alte buze il saruta, alta va fii cea care va spune “DA” – in curand, alta este cea langa care se trezeste in fiecare dimineata… Mereu aceeasi si totusi alta decat mine!
Viata insa merge mai departe… apropo aprinde cineva lumina?!?!?!?!?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu