Ora Pamantului este un eveniment global organizat de World Wide Fund for Nature, sau World Wildlife Fund cum vrei sa-i zici si se tine in ultima sambata a lunii martie. Prima data s-a tinut in anul 2007 cand in Sidney 22 de milioane de case si-au stins luminile de la ora 20:30 pana la 21:30 si asemenea celor din Sidney multi locuitori din alte orase ale lumii au facut asta. Imi place sa ma laud asa ca va spun ca eu chiar ma tin de treaba asta chiar de atunci din 2007. Care este ideea evenimentului: o ora stingem luminile, calculatoarele, televizoarele si orice altceva mai avem prin casa ca sa aratam respect casei noastre mai mari si dealtfel singura noastra casa, PAMANTUL, asta pentru ca tot noi l-am adus in starea in care trebuie sa amintim lumii ca suntem in pericol de a ramane fara casa, hoinarind prin galaxie. Asa ca daca va intereseaza treaba asta macar un pic stingeti luminile astazi si veniti cu noi in parcul Izvor.

FEMEIA

...care nu stie sa faca o bucurie barbatului de langa ea.

Nu fac un secret din faptul ca am fost crescuta intr-un spirit liber. In care (printre altele) oricare membru al familiei poate face si poate cumpara orice doreste - chiar si din banii celuilalt. La mine in casa se cumpara saptamanal cartuse, twistere si paine - in orice ordine vreti. Am mai multe nopti dormite pe balta sau in Delta decat la munte. Tatal meu pescuieste si vaneaza de cand il stiu - si m-a invatat si pe mine. Ceva-ceva s-a prins.
Imi place sa am langa mine un barbat care stie macar diferenta intre stiuca si biban, care stie sa spinningul e pescuitul la rapitor sau care a calcat macar o data la un concurs de pescuit. Pentru ca asta stiu eu ca face barbatul : pescuieste si vaneaza. Zambeste cand prinde un peste si ii da drumul - pescuit sportiv domne! Acestea fiind spuse, mai departe cu povestea. Acest om minunat din viata mea, care este tatal meu dispune de un magazin de profil, cu care momentan ne aflam la Targul Aventuri la Pescuit. Aici la targ, in marea lor majoritate barbatii vin sa cumpere - chestii trebuincioase celor mai vechi indeletniciri ale omului. Numai ca unii din acesti barbati nu au inspiratia necesara sa vina singuri (sau nu pot sa vina singuri, poate nevasta crede ca au ceva interesant si pentru ea la targ...poate o rochita sau un gloss ...) - si vin cu prietena/sotia. Si unde se opreste el HOP! si ea (pai daca nu au rochite si gloss ce sa faca ?). Apare de nicaieri precum un fum. PUFFF parca s'a teleportat "ce e aia ?" "un costum de vanatoare, pentru pasajul (ce-i un pasaj? pasajul de seara sau de dimineata - vanatoare la pasari (rata sau gasca)) de seara (este si de zi? - nu, este de dimineata). Imi trebuie, stii ca ti-am spus" "asa scump??" si de aici fata celui mai iubit dintre pamanteni - in viziunea ei - incepe sa cada...incet-incet cam pana la curea. Si se schimba fete-fete si priviri cu subinteles..."dar ce scump e!!!" "da...ai dreptate draga mea..." 90% dintre barbatii care vin cu insotitoare de sex feminin nu cumpara produsul - dupa discutia de mai sus. Si atunci vine marea mea nedumerire : "de ce?" de ce sa nu il lasi sa isi faca omul o placere? Da, ambele sporturi sunt scumpe dar ii fac omului placere. Adica se simte mai bine - si atunci nu se mai cearta asa des si nici nu e frustrat... Dar nu, "taca-taca" femeia ca o moara stricata ... Ce daca ea da mai mult pe farduri&haine intr-o luna decat ar da el acum pe un costum/lanseta/mulineta etc. ?! Important e sa fie ea acolo si sa isi impuna punctul de vedere. Acum eu, care de felul meu se zvoneste ca sunt razbunatoare - fapt nedemonstrat stiintific - as recurge la urmatoarea metoda in locul barbatului - vrei sa iti iei fond de ten? Mergem impreuna! Vaaai asta ?!?!?! Atat de scump ?!?!? Nuuu, nu se poate si pace!! Si sunt sigura ca dupa 2-3 asemenea discutii ea va ramane acasa la viitoarele targuri si nici nu va intreba mai apoi cat a fost aia sau cealalta. Poate data viitoare nu mai uita cand e ziua voastra, sau a mamei tale sau poate de 8 Martie ai sa primesti mai mult decat un buchet de flori si un "La Multi Ani"...sau poate nu!
E atat de greu de inteles ca fiecare are o pasiune? Fiecare are ceva ce il multumeste in viata ? Eh uite ca unora le place sa pescuiasca sau sa vaneze!! Unora le plac ambele.
Si da, prefer un barbat pescar. Are muuuuulta rabdare si face lucrurile cu pricepere. As merge cu el la pescuit zilnic (eu as muri de plitiseala)- sa il vad cum se lupta sa aduca la mal fiecare peste si sa fiu martora la bucuria lui (si el la plictiseala mea). Si da, as merge cu el la targ si daca as observa ca isi doreste ceva i l-as cumpara eu (pffff mai bine ma duc o tura prin alta parte).

Bineinteles ca putem extinde aceasta discutie si la alte arii de petrecere a timpului (sau nu) liber.

In concluzie, cine doreste sa ma cunoasca - sau cine ma cunoaste si are indeletniciri pescaresti sau vanatoresti - il astept la targ. La Romexpo intre 19-21 martie intre 10-18, la standul Expert Spinning.

..pana data vitoare, cand mai discutam despre subiecte asemanatoare, fir intins si vanat in cuiul catarii!! (break a leg!)

ATENTIE (…la neatentie)

Este curios cum in mod obisnuit atunci cand dezvoltii relatii cu o anumita persoana, respectiva crede ca totul de la momenul acela incolo se va invarti in jurul ei - ca si cum pana atunci lumea ta ar fi stat in loc si PUFFF ca dintr un norisor roz a aparut "the one" - salvarea ta!! Acum ai in sfarsit despre cine sa barfesti, cu cine sa discuti, cu cine sa mai vezi un film, cu cine sa mai iesi la un restaurant sau o cafenea, cu cine sa stai pana dimineata de vorba... Neah, pana atunci ai stat in bezna - noroc ca a venit aceasta raza de lumina minunata si ti-a deschis ochii catre noi si noi orizonturi. Asa se face, ca in momentul in care ceva se schimba sau nu o include si pe aceasta raza de soare in planurile tale - lucrurile o iau razna, te faci vinovata de toate relele de pe Pamant, de fiecare cent pierdut la jocurile de noroc, de fiecare vorba pe care ai spus o vreodata si care acum va fi rastalmacita in fel si chip si se va intoarce impotriva ta. Se vor spune cuvinte grele, jumatate din amicii comuni vor afla jumatate din poveste - eventual cea in care doar tu esti vinovata de flagelul provocat, oamenii se vor simti atacati si vor dezbate pe blog "cum ca sa vezi, ca ai spus si ai facut..asa si pe dincolo". Pentru cei mai multi dintre noi astea nu sunt decat suturi in fund luate de la viata, palme peste obraz - care nu ne dau de inteles ca trebuie sa intoarcem si obrazul celalalt. Acum stim ca nu am gresit, am fost noi - nu am spus ceva ce nu putem sustine in continuare, ne-am comportat firesc - chiar si atunci cand poate nu era cazul, am fost alaturi de ei - chiar si atunci cand nu ne-au vrut acolo...

Uitandu-ma in ograda mea - nu ma simt vinovata de nimic - in decurs de cateva zile am pierdut cateva persoane de la care aveam pretentia ca imi sunt mai mult decat "cunostinte"... Cunostinte noi, prieteni din copilarie, cunostinte vechi - s-a dovedit ca nu s-au putut ridica la inaltimea asteptarilor mele (sau poate ca ei nu te-au cunoscut indejuns de mult). Pierzi atunci cand ataci un om fara sa ii lasi sansa de a se apara, pierzi atunci cand insinuezi lucruri care nu s-au spus, pierzi atunci cand ai pretentii mari - de la oameni care nu iti ofera decat putin - pentru ca tu nu ai oferit nici macar atat, pierzi atunci cand nu imi dai sansa sa vorbesc si da, pierzi atunci cand eu incerc sa vorbesc si tu ridici ziduri.

Nu era nimic de invatat din acest post, lectia am invatat eu si nu, nu doresc sa dau amanunte.

De cativa ani de zile am inceput sa fac curat intre “cunostinte” – unele si-au luat jucariile si au plecat de bunavoie – intelegand probabil ca nu avem aceleasi viziuni asupra vietii si mortii, ca discutiile noastre in contradictoriu nu duc nicaieri; pe altii i-am dat eu afara de la mine din ograda, nu se mai potriveau in peisaj; cu altii din contra nu m-am certat deloc, situatiile au fost de asa natura incat relatiile s-au racit de la sine. Asa ca pe viitor cine stie ca atunci cand se supara sau este deranjat de ceva – nu stie sa stea si sa discute problema - sa ma ocoleasca, sa nu vina cu jucariile in viata mea pentru ca sigur le va strange mai repede decat isi imagineaza.

Parerea mea este ca totusi in viata nimic nu se pierde (totul se tranforma intr-un fel sau altul), iar daca o persoana nu mai este langa tine, fie el iubit, prieten sau cunostinta asta este din cauza ca la un moment dat vei gasi un alt iubit, prieten sau o alta cunostinta care sa merite atentia ta mai mult decat ceilalti. La fel cum in adolescenta inveti ce anume vrei de la un iubit ca pana la urma sa-l gasesti pe cel pe care se presupune ca trebuie sa–l ai alaturi toata viata sau macar o buna bucata din ea, cred ca si cu prietenii este la fel. Cineva spunea la un moment dat ca daca la sfarsitul vietii iti poti numara prietenii pe degete de la o mana atunci te poti fi considerat un om norocos….si da exista prieteni de conjunctura pe care ii ai alaturi o luna doua trei sau un an si exista prieteni buni pe care ii ai alaturi o viata si chiar daca nu te-ai mai vazut cu ei de jumatate de an intotdeuna daca exista o problema vor fi acolo sau pentru care si tu vei fi acolo indiferent de cat timp nu v-ati mai vazut, iar astia sunt prietenii care accepta criticile si care te critica atunci cand este nevoie, prietenii cu care razi in momentele cele mai fericite si alaturi de care plangi in momentele cele mai nefericite…restul nu sunt decat de antrenament, oameni cu care iti umplii timpul.

Revenim la "prieteniile de conjunctura" asa cum le numea cineva.

Sa fiti sanatosi in fortareata voastra!!

P.S. If I ever hurt you my revenge will be so sweet…

POST IN CINSTEA OMULUI CU VEDERI INGUSTE

Intrucat postul anterior a creat cateva discutii contradictorii, dorim sa multumim persoanelor cu orizonturi limitate. Celor care nu sunt in stare sa isi depaseasca conditia. Celor care nu stiu sa sustina un punct de vedere. Celor care tin cu dintii de parerea lor, chiar daca se dovedeste gresita. Celor care sunt incapatanati a prostie si care tin mereu sa o dovedeasca. Celor care, desi nu ar trebui, tin neaparat sa faca parte din marea masa, sa fie o oaie in plus - printre cele albe. Celor cu acces la internet. Celor frustrati, complexati si fara ocupatie. Celor care se multumesc sa stea la aproape 30 de ani intr o garsoniera inchiriata sau cu mama in casa. Celor care nu detin functii de conducere, dar se comporta ca atare. Celor care isi propun sa isi faca rau singuri, doar pentru a dovedi celorlalti cat de nefericiti sunt ei. Celor care simt nevoia sa dezvolte prietenii imaginare sau sa se supraestimeze ca sa fie bagati in seama. Celor care duc lipsa de imaginatie si simt nevoia sa copieze. Celor care nu dorm cu sosete pentru ca nu li se oxigeneaza creierul. Celor care iubesc cainii comunitari si ii aduna pe langa blocuri. Celor ai caror caini se caca in mijlocul trotuarului si nu strang dupa ei.

Si in general oamenilor care chiar merita sa traiasca aici !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

SA EMIGRAM

…da, fac parte dintre acele persoane care viseaza sa ajunga dincolo, undeva departe (mda… si eu, de preferinta America-Miami). Sa iasa din Europa si sa aiba vedere catre Central Park (bine, merge si New York) – intr un bloc inalt, intr un apartament situat la ultimul etaj, cu geamuri de sus pana jos si cu iesire direct pe acoperis... Da, vreau sa plec si nu, nu imi imaginez ca acolo totul este la fel. Nici eu nu cred ca este la fel, dar nici altfel decat aici, asta in ideea in care si acolo trebuie sa muncesti mult si bine daca vrei sa duci o viata buna dar nu la fel de mult ca aici, asta poate si pentru ca oricat ai munci aici nu ai siguranta ca vei duce o viata buna. Cunosc destule persoane care au plecat – Franta, Italia, Spania, Cipru si Statele Unite – nu, nu se intorc decat in vizita. Sunt persoane care au avut curajul sa se lupte cu birocratia de la noi (eu cred ca mai degraba au renuntat sa se mai lupte cu birocratia noastra), care au luat viata in piept si au pornit de la 0 intr un loc unde nu cunoasteau pe nimeni. Au ajuns sus si au castigat respect. Prin munca. Respect pe care aici in tara nu l ar fi dobandit. Sunt apreciati pentru ce fac si lucreaza mult (exact ce ziceam). Se perfectioneaza zi de zi, pentru ca acolo asta inseamna sa evoluezi. Inca la noi in tara se simte iz de comunism – fiecare roman vrea sa aiba o slujba, orice slujba, unde seful este sef si niciodata nu coboara de pe piedestalul lui, unde romanul lucreaza 8 ore si niciodata peste program si este platit mediocru, unde forta de munca incepe de la 18 ani si se termina undeva pe la 40 – grav daca ai peste 40 de ani, probabil vei iesi la “pensie” fortat de imprejurari, da – in Romania inca nu poti face credite pentru ati plati studiile pentru ca ulterior sa platesti inapoi imprumutul cand te angajezi. Fiecare roman cu loc de munca tine in spinare cateva zeci de pensionari – unii “tinerei” si cu forta de munca inca, dar cu certificate medicale. Da, la ei este mai bine. Da, simt nevoia sa ies din aceasta “hora democratica” unde doar cei de sus o duc bine, sau cei care au stiut de unde sa fure – vreau sa fiu tratata de medici cu experienta si cu dedicare – care au depus juramantul lui Socrate si care isi dau silinta pentru ceea ce fac – pentru a salva o viata in plus zi de zi. Nu vreau sa ma urc pe masa de operatie si sa imi iau ramas de la cei dragi in prealabil, nu vreau sa dau atentii la doctori – tocmai pentru a le putea expune problema; vreau sa trec strada si sa fiu sigura ca am 99% sanse sa ajung in partea cealalta pentru ca ne am dat jos din castani de ceva vreme si unii dintre noi s au suit direct la volanul unui Audi, si au uitat cum sa ia piciorul de pe pedala de acceleratie; vreau sa am incredere ca atunci cand am o problema juridica sistemul nu imi va pune bete in roate si voi ajunge sa o rezolv; vreau sa merg pe strada dupa ora 23 si sa nu ma uit stresata in stanga si in dreapta cautand fete dubioase; vreau sa pot sa merg pe stradion – chiar daca nu sunt insotita de un barbat; vreau sa invatam ca respect inseamna sa nu arunci hartii pe strada, sa nu scuipi, sa nu injuri, sa nu iti uiti mana pe claxon – ca un taran care a trecut de la caruta cu cai la automobil; sa nu te intereseaze ce face vecina de la 3 si nici cu ce barbat a venit acasa blonda “aia buna” de la parter – intocmai ca tata Floarea din batatura; vreau sa ma plimb prin parc si sa stau in iarba – fara sa ma uit de 5 ori inainte ca nu cumva un prieten patruped sa imi fi lasat vreo bucurie – da, inseamna respect sa strangi dupa ce Bobita a fost “la toaleta”; vreau sa avem sosele – sunt amuzanta stiu – dar daca tot platim taxe mi se pare o chestie lipsita de respect; da, vreau sa pot pleca la mare si joia si sambata dupa-amiaza si pe 14 februarie si sa fac acelasi traseu in exact acelasi timp; vreau muzica de calitate – nu behaieli la TV si tute cu tate si par blond – la bordel va rugam!!; nu am nevoie de Sexy Brailence, Nikite si alte personaje de basm asemenea – la gunoi cu ele, sa apara cultura – cine doreste sa le vada sa iasa cu ele in parc si sa le plateasca - cu ora ca la panarame; vreau ca, copii mei sa se duca la gradinita/scoala si sa nu fie abuzati de catre educatoare/profesori frustrati de faptul ca au un salariu mic si sa spere la o atentie…mai sunt multe si da, le vreau… Nu, aici nu poti schimba nimic – degeaba il respect pe vecinul de la 3 daca tocmai intr o zi de sambata cand nu lucrez dansul asculta la maxim niste Guta&Co (asta pentru ca nu face parte din noi astia 1% care nu ascultam manele) de il stie tot blocul; degeaba o respect pe cucoana de la 6 daca atunci cand iese cu potaia afara nu ii strange “norocul de pe jos”, degeaba ma duc la doctor daca “este vineri si doamna doctor a plecat acasa ca se simtea rau”; degeaba eu nu ii dau in cap nimanui si nu ii fur portofelul daca o va face altul; degeaba am inceredere in sistemul sanitar daca atunci cand am nevoie de o ambulanta am sa astept cateva ore …Culmea este ca toata lumea se plange si nimeni nu face nimic, nu inteleg cum intre 21 de mii de nemultumiti nu exista nimeni care sa gasesasca o solutie, parerea mea ese ca suntem o tara de incompetenti condusa de hoti (de asta ne numim popular “prostime”). Asadar singura solutie este sa ne depasim cumva conditia, chiar daca asta insemna sa ne schimbam prietenii si sa ne lasam in urma familiile.

Deci da, sa emigram!!! …ma urmeaza cineva?

CE AM AVUT SI CE AM PIERDUT ...

…n-am avut multe , dupa cum stim cu totii “nu poti pierde ceva ce nu ai avut niciodata”… Am pierdut in copilarie un ursulet colorat si muzical, imediat dupa ’89 – ceva rar la vremea aceea. Am mai pierdut un portofel…sau mai bine spus mi s-a furat. Si bineinteles, am pierdut marea iubire. THE ONE AND ONLY… pe EL… l-am pierdut cam atunci cand mi am dat seama ca nu simtea nici macar jumatate din cat simteam eu, mi-a fost clar in secunda 2 ca nu era the one and only asa cum crezusem eu…avea sa mi se dovedeasca mai tarziu ca m-am inselat.

Daca privesti in urma la fostele relatii, te simti impacat cu deciziile si greselile pe care le-ai facut? Regreti vreuna din relatii ? Ai fi facut lucrurile altfel?
Ajungem cu totii la o varsta, cand avem experienta unor relatii si credem ca stim cam ce ne dorim de la persoana de langa noi, stim ce fel de persoane ne plac, cam ce relatii cautam cand vine vorba de iubit/a, si peste ce defecte am putea trece cu vederea. Ajungi la un moment dat cand ai acumulat indeajuns de multa experienta incat sa iti dai seama de la prima intalnire daca acea persoana merita atentia ta pe mai departe; cand te ai saturat sa te joci de-a soarecele si pisica, cand nu mai vrei sa alergi dupa cai verzi pe pereti , cand vrei doar liniste, sa nu mai dai cu capul de pragul de sus ca sa vezi de fapt ca relatia in care erai nu ducea nicaieri, sau ca planurile tale nu merg mai departe de ziua urmatoare, cand poate ai vrea sa nu te mai trezesti ca stai singur de Craciun... . si atunci ce faci?
Te uiti in jurul tau, faci calcule cu plus si minus, extragi radacini patrate, calculezi radicalii si vezi care dintre cei din jurul tau se incadreaza in sablonul creat de tine - dupa atatia ani de experiente. In teorie totul merge perfect, rezultatul este o suma perfect rotunda, fericirea te asteapta chiar dupa colt si alergi spre acel colt cu bratele deschise, plin de entuziasm gata sa apuci acea fericire cu ambele maini si sa nu ii mai dai drumul. Si alergi...si alergi si ajungi si fericirea ta sta chiar acolo si te asteapta si o strangi in brate si esti pregatit sa nu ii mai dai drumul.... doar ca pe langa tine trece o alte fericire, una care nu are dimensiunile perfecte pentru sablonul tau, peste care ai trecut cu vederea cand ai facut socotelile, care la un moment dat a fost acolo langa tine si nu ai crezut ca merita atentia ta. Si apoi realizezi ca nu mai tii atat de strans de fericirea din bratele tale si iti dai seama ca de fapt lucrurile de care aveai nevoie nu sunt tocmai ca in calculele tale, ca de fapt nu ai luat in calcul cifra cea mai mare si la o recalculare iti cam da cu virgula.

EL despre care acum nu se poate vorbi decat la timpul trecut, a stat ceva timp in viata mea. Si tot el a stins si lumina. Era EL care stia ca “nu am nimic” inseamna mereu “ai facut tu ceva”, “lasa ma in pace” inseamna “mai intreaba-ma un pic si iti spun apoi”, “nu” e mereu pe jumatate “da” – daca stii cum sa il intorci in favoarea ta, EL … Cand a plecat nu a luat nimic cu el – i le-am dat eu mai tarziu pe toate – ca sa nu mi mai aminteasca nimic de el. Am mers mai departe, doar pentru ca viata a stiut sa ma impinga mereu inainte. N-am dat de alta iubire, mai mult de jumatate din mine rade la amintirea lui, zambeste cand ii aude numele si exalta cand ii vede ochii – se intampla foarte rar, dar…OH, senzatia!! Nu am nevoie de amintiri ca sa stiu ca a fost langa mine, ca m-a strigat pe nume sau ca am stat nopti intregi pe plaja – sa vedem rasarituri…nu am nevoie de nimeni care sa mi aduca aminte cum ne certam – sunt toate in mine si nu le va sterge nimeni niciodata. Nu am puterea sa il sterg cu totul din amintirea mea – nici nu ar merita asa ceva. “Erati tineri…” aud mereu asta, atunci cand o ruda binevoitoare se trezeste sa ma intrebe daca mai stiu ceva de el…da, eram tineri dar ne iubeam si au fost cele mai frumoase momente din viata mea – cu bune si cu rele – printre singurele care nu le regret. Indiferent cata iubire a fost la mijloc, nu m-am intors niciodata in locul acela…pentru mine lumina s-a stins demult.
Alte maini ii alina durerea acum, alte buze il saruta, alta va fii cea care va spune “DA” – in curand, alta este cea langa care se trezeste in fiecare dimineata… Mereu aceeasi si totusi alta decat mine!
Viata insa merge mai departe… apropo aprinde cineva lumina?!?!?!?!?!

ABOUT FANS

Cu totii avem in viata noasta la un moment dat un "fan" la fel cum avem cate un idol - altii au mai multi, un "fan" enervant care ar vrea sa se imbrace si sa faca lucrurile pe care le faci si tu (ca doar de aia e fanul tau si nu invers). Acum nu stiu daca "fanul" asta a devenit enervant inainte de a deveni fanul meu, insa uneori danseaza asa de frumos pe nervii mei incat nervii mei simt nevoia sa ii danseze cateva inapoi (iti uram succes in acest sens!). Spre exmplu te coafezi si tu intr-un anumit fel si apoi vezi coafura respectiva la "fanul" tau zilnic (deci ai lansat un nou trend!!!) sau cineva care vrea sa iti poarte lucrurile mai mereu exact ca un copil care vrea pantofii mamei. Alta problema cu "fanul" asta al meu este ca mereu imprumuta cate ceva, adica de ce ai vrea sa fii vazut mereu cu lucrurile altuia - a nu se intelege ca nu are bani sa isi cumpere, pentru ca tind sa cred ca are ceva mai multi decat am eu - si apoi mie sincer nu imi mai vine sa ies cu lucrurile respective dupa ce lumea probabil deja crede ca eu sunt aia care le-a imprumutat... sau asta este ideea? Sa le ia de la mine si sa le poarte si lumea sa creada ca nu sunt ale mele hmmmmm .... Uite ca treaba asta mi s-a mai intamplat si cu alte pesoane cand am imprumutat anumite lucruri si lumea deja credea ca eu sunt cea care imprumuta.... doar ca pe vremea aia nu m-a deranjat asa de tare, cred ca imbatranesc si devin prea irascibila (si eu am dorit sa propun aceasta iopoteza, insa observ ca ti'ai dat seama singura!) ...

Cineva imi zicea mai demult dupa cativa "fani" dinastia (unul dintre ei chiar era disperat, garderoba "fanului" era aproape trasa la xerox cu a persoanei respective) ca nu mai suporta si se enerva iar eu ma amuzam pe tema asta, doar ca acum nu mi se mai pare atat de amuzant. Nu inteleg de ce ai vrea sa copiezi anumite lucruri de la o persoana si cam cat de lipsit de imaginatie sa fii. Nu ca eu nu m-as inspira de prin reviste sau de la TV sau de la anumite persoane, dar ... nu am fost niciodata impinsa sa imi iau exact acelasi lucru ca si persoana respectiva.

Parerea psihologului de serviciu : se recomanda insistent purtarea unor coafuri ciudate gen Lady Gaga, a unor haine mai mult dezbracate si a unor pantofi desucheati. De asemenea este permisa utilizarea unor accesorii "pornografice" si afisarea unor atitudini superioare pentru a intimida fanul si pentru ai arata ca nu poate tine pasul. Atunci cand fanul este coafat intocmai ca idolul sau se utilizeaza fraza apreciativa "Vaaaai dar ce bine iti staa!! Te ai facut la coafor? Suuuuuper!!!!", pentru o mai buna intelegere a comportamentului fanului se studiaza acesta de mai multe ori pe zi - ce spune, ce mimica si gestica are - si se urmeaza intocmai modelul sau - in cele mai mici detalii! Efect garantat!!

Succesuri!! :)




Acest post este un pamflet si trebuie tratat ca atare! Orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare!

STIL - AZI SOSETELE SI DRESURILE

Foarte bune si practice ele, sosetele, in zilele scurte si friguroase de iarna. Dar vara ..?! Dar in casa...?! Atunci cand in sfarsit avem ocazia sa lasam piciorul sa respire - HOP tragem o soseta groasa!! Nu cumva sa ne fie frig la picioare. Nu cumva ca aceste parti importante ale corpului sa inghete de frig tocmai la +13 grade!
Ador barbatii care au sosete albe dar pantofi negri sau invers! Bineinteles, se subintelege ca INTOTDEAUNA sosetele albe trebuie purtate cu adidasi negri si cele negre cu adidasi albi - asta pentru a demonstra ca ai atat sosete cat si adidasi/pantofi in dotare. De asemenea, sa presupunem ca te duci la o nunta, se cere obligatoriu pantof negru - deschizi sertarul cu sosete si scoti cea mai pufoasa pereche de sosete albe, pe care o incati si mandru de tine iti faci aparitia la nunta! Senzatia - PRICELESS!!

Daca tot am atins acest subiect sensibil (iritant), sa discutam si despre dresurile doamnelor : dresurile lycra, lucioase care iti fac piciorul stralucitor (nu ca ar tine de cald sau ar avea vreo valoare estetica in sensul bun al cuvantului), dresurile cu model care vin bine numai pe scheleti - deoarece modelul ingroasa si o crenguta, acelasi principiu se aplica si dresurilor colorate - rosu, mov, verde si alte culori asemenea ( in afara faptului ca sunt penibilie, dresuri colorate ar trebui sa poarte numai copii mici).


Primim informatii de ultima ora pe adresa redactiei!! Se pare ca un Guru in viata a ajuns la concluzia ca daca dormi cu sosete nu ti se oxigeneaza creierul! Asteptam explicatiile logice si ilogice pe care noi inca nu le am descoperit.